27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialONG-uri: Mii de romi, expulzați anual din Franța, fără să existe soluția...

ONG-uri: Mii de romi, expulzați anual din Franța, fără să existe soluția cazării pe termen lung

Mii de familii rome continuă să fie expulzate anual din tabere sau ghetouri, din Franţa, fără să existe o soluţie în vederea unei cazări pe termen lung. Astfel, ei sunt condamnaţi să rătăcească şi la precaritate, denunţă mai multe ONG-uri, potrivit AFP, informează News.ro.

În primul semestru din 2017, 4.382 de romi au fost expulzaţi din 50 de locuri în care trăiau – imobile ocupate, ghetouri, tabere – în Franţa, potrivit unui recensământ întocmit de Liga Drepturilor Omului (LDH) şi Centrul European pentru Drepturile Romilor (CEDR), cu susţinerea Colectivului naţional pentru drepturile omului Romeurope.

Cei mai mulţi dintre ei, 2.689 de persoane, au fost expulzaţi cu forţa de către autorităţile publice, 897 au fost evacuaţi în urma unui incendiu, iar 796 şi-au părăsit locul în care trăiau din cauza ameninţării unei expulzări iminente, detaliază LDH şi CEDR într-un comunicat.

Aceste expulzări s-au concentrat mai ales în Ile-de-France (59%), o regiune urmată de Rhône-Alpes (11%) şi Occitanie (11%), precizează ONG-urile.

Potrivit celor două organizaţii nonguvernamentale, aproape 11.000 de romi au fost expulzaţi în 2016, iar aproape 12.000 în 2015 – cifre care nu includ expulzările de pe teritoriul francez.

Familiile de romi instalate pe terenuri, adesea în cabane, sunt expulzare în urma unei hotărâri ale justiţiei sau unor decizii ale primarului. În peste 50% din cazuri, li se propune o soluţie în vederea unei mutări, însă ea este doar temporară – hotel sau altceva -, timp de câteva nopţi sau, în cel mai bun caz, de câteva săptămâni. Ele ajung după aceea rapid înapoi în stradă şi trebuie ca adesea, în lipsa altei soluţii, să se mute în condiţii mizerabile”, a declarat pentru AFP Radost Zaharieva, însărcinată cu misiunea drepturilor omului la CEDR.

 

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...
Ultima oră
Pe aceeași temă