15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPoliția britanică a dat publicității noi imagini cu Salman Abedi, teroristul sinucigaș...

Poliția britanică a dat publicității noi imagini cu Salman Abedi, teroristul sinucigaș de la Manchester Arena

Poliţia britanică a dat publicității imagini surprinse de camerele de supraveghere cu atacatorul sinucigaş Salman Abedi, care în noaptea de luni spre marţi s-a aruncat în aer la Manchester Arena, provocând moartea a 22 de persoane.

Nu este însă clar unde şi când au fost surprinse imaginile nou publicate, notează News.ro Poliţia a lansat un apel ca oricine are informaţii despre ce a făcut Abedi după 18 mai, când s-a întors în Marea Britanie, să o contacteze.

Potrivit anchetatorilor, apartamentul său din centrul oraşului a fost unul dintre ultimele locuri în care ar fi mers tânărul – şi unde este posibil să fi finalizat bomba – înainte de a merge la concert. Paisprezece adrese au fost percheziţionate de poliţie, iar 11 persoane sunt reţinute în continuare în legătură cu atacul. Aproximativ 1.000 de oameni sunt angrenați în această investigaţie.

Forţele de ordine au stabilit identitatea lui Abedi la două ore după atentat. Între timp, sute de poliţişti au fost desfăşuraţi sâmbătă pentru a asigura securitatea celor 50.000 de fani care au luat parte la concertul The Courteeners, pe terenul de cricket Old Trafford – primul concert important din oraş după atac.

Măsuri suplimentare de securitate au fost luate pentru maratonul de duminică Great Manchester Run, la care ar urma să participe zeci de mii de oameni, inclusiv primarul orașului Manchester, Andy Burnham.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă