7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin explică care sunt incovenientele de a fi președinte

Putin explică care sunt incovenientele de a fi președinte

Funcţia de preşedinte comportă mai multe inconveniente în raport cu viaţa oamenilor obişnuiţi, a spus şeful statului rus, Vladimir Putin, într-un documentar al postului de televiziune Rossia 1, potrivit Mediafax

“Nu poţi să mergi la cinematograf, nici la teatru, nici la cumpărături”, a explicat Vladimir Putin în documentarul intitulat “Preşedintele”, difuzat în contextul aniversării a 15 ani de când a preluat puterea,  relatează agenţia Sputnik. 

Însă, Putin a explicat că acestea sunt pierderi minore comparativ cu rolul pe care îl are în calitate de președinte, acela de a face tot posibilul pentru popor. 

“Dar acestea nu sunt pierderi mari în comparaţie cu ceea ce destinul şi poporul oferă celui care se află în locul meu, şi anume o posibilitate de a contribui într-o manieră maximală, de a face tot posibilul (…) pentru ţară, pentru popor. Aceasta compensează totul“, a apreciat Putin.

Vladimir Putin a devenit preşedinte interimar al Rusiei pe 31 decembrie 1999, după ce Boris Elţîn îşi dăduse demisia. El a fost ales preşedinte în alegerile din 2000 şi reales în 2004 şi 2012. Între 2004 şi 2008, Vladimir Putin a deţinut funcţia de premier. Actualul mandat al preşedintelui rus expiră în 2018.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă