Studiu: 30 de guverne folosesc tehnici de manipulare pe Internet. Alegerile din 18 țări au fost astfel influențate

de Mihai Diac

Foto: Arhivă

Din ce în ce mai multe țări urmează procedeele Rusiei și Chinei în ceea ce privește manipularea utilizatorilor rețelelor sociale și urmărirea opozanților pe Internet, semnalează un raport publicat marți de organizația Freedom House, relatează AFP citată de Agerpres.

Raportul avertizează că asemenea procedee reprezintă o amenințare gravă la adresa democrației.

Potrivit unui studiu privind libertatea Internetului realizat în 65 de țări de ONG-ul pentru apărarea libertăților fundamentale, 30 de guverne au folosit tehnici de manipulare pe Internet în 2017 pentru a distorsiona informațiile online, față de 23 anul precedent.

Aceste manipulări includ folosirea comentatorilor plătiți, a trolilor, a așa-zișilor "boți" — conturi automate — sau a unor site-uri de știri false, potrivit raportului denumit 'Freedom on the Net' (Libertatea pe Internet).

Raportul precizează că aceste tactici de manipulare și dezinformare online au jucat un rol important în alegerile din cel puțin 18 țări în ultimul an, inclusiv în Statele Unite ale Americii.

'Utilizarea comentatorilor plătiți și a conturilor automate pentru difuzarea propagandei guvernamentale a fost inițial dezvoltată de China și Rusia, însă acum este un fenomen global', a declarat Michael Abramowitz, președintele Freedom House.

Pentru Sanja Kelly, directoarea proiectului 'Libertatea pe Internet', aceste manipulări sunt adesea dificil de detectat și mai ales 'dificil de combătut față de alte tipuri de cenzură, precum blocarea anumitor site-uri web'.

Anul 2017 marchează, în opinia organizației, cel de-al șaptelea an consecutiv al declinului libertății pe Internet.

Pentru al treilea an consecutiv, China se situează în fruntea țărilor care manipulează pe Internet, ca urmare a creșterii cenzurii și a luptei împotriva anonimatului online, precum și a întemnițării disidenților care își exprimă opinia online.

Alte țări despre care se spune că adoptă asemenea procedee sunt Rusia, Belarus, Turcia, Siria, Iranul, Egiptul și Venezuela.

Despre România nu se prezintă niciun fel de date în acest sens.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate