8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialTratativele dintre Grecia și creditorii săi, reluate luni

Tratativele dintre Grecia și creditorii săi, reluate luni

Negocierile dintre Atena și creditorii săi vor fi reluate luni, după ce premierul grec, Alexis Tsipras, și cancelarul german, Angela Merkel, au avut o discuție telefonică, relatează Agerpres

“Într-o convorbire telefonică între Alexis Tsipras și cancelarul german, cei doi lideri și-au exprimat dorința de a pune bazele unei comunicări stabile pe toată durata negocierilor cu scopul de a ajunge într-un timp iminent la un acord reciproc util”, a subliniat  o sursă guvernamentală elenă citată de AFP. 

Alexis Tsipras a mai discutat cu președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, pentru accelerarea tratativelor. De asemenea, Nikos Houliarakis, reprezentantul Atenei în cadrul “grupului de la Bruxelles”, însărcinat cu negocierile dintre Grecia și creditorii săi, i-a telefonat reprezentantului Comisiei Europene Declan Costello. Ei au căzut de acord să țină o teleconferință luni, înainte de reuniunea programată miercuri la Bruxelles.

Aceste discuții succesive au avut loc la două zile după tensiunile dintre ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, și cei 18 membri ai zonei euro, apărute cu prilejul unei reuniuni a Eurogrupului, la Riga, în Letonia, care s-a soldat fără niciun rezultat.

În cursul acestei reuniuni, zona euro și-a exprimat “îngrijorarea în legătură cu progresele limitate în discuțiile” dintre Atena și finanțatorii săi. Creditorii internaționali cer Atenei să introducă “o serie de reforme” pentru a crește veniturile bugetare, în timp ce Grecia refuză să adopte noi măsuri de austeritate.

“Datoria noastră este să îi convingem pe partenerii noștri că acționăm pentru reforme profunde și o politică fiscală rezonabilă. Datoria lor este să părăsească atașamentul steril la memorandumurilor, care a eșuat”, a declarat duminică Yanis Varoufakis, jurnalului grec Realnews. 

La rândul său, vicepremierul elen Ioannis Dragasakis a ținut să sublinieze, într-un interviu apărut în ediția de duminică a ziarului Avghi, apropiat de Syriza, că “este necesar să se acționeze urgent” și că nu este “în interesul nimănui să se prelungească starea de incertitudine”

Cele mai citite

România va primi gaze din Qatar, ca alternativă la gazele din Azerbaidjan

România va primi gaz natural lichefiat din Qatar, ca alternativă la producția autohtonă și la gazele pe care România le va primi din Azerbaidjan. Acest...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă