14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUn autobuz cu turişti este blocat într-un tunel din Paris. Cel puţin...

Un autobuz cu turişti este blocat într-un tunel din Paris. Cel puţin patru răniţi

Cel puţin patru pasageri au fost răniți după ce un autobuz turistic foarte înalt a rămas blocat într-un tunel pe podul Alexandru al II-lea, informează vineri Le Figaro citat de Mediafax.

Autobuzul era prevăzut cu etaj, pentru vedere panoramică, dar era prea înalt și nu a putut trece pe sub pod. Din cauza unei devieri a circulaţiei, autobuzul a trebuit să străbată o altă rută ce nu era potrivită înălţimii sale.

Cel puţin 18 persoane erau transportate de autobuzul în cauză.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă