9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUngaria a construit cel de-al doilea gard la frontiera cu Serbia. Are...

Ungaria a construit cel de-al doilea gard la frontiera cu Serbia. Are trei metri înălțime și este special conceput pentru a opri mase mari de oameni

Ungaria a finalizat cel de-al doilea gard de-a lungul frontierei cu Serbia, informează agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că acest gard va garanta securitatea cetățenilor țării pentru multă vreme.

Linia a doua a gardului de frontieră, inaugurată vineri, "are 155 km în lungime și 3 metri în înălțime și poate opri orice mase de oameni", a susținut premierul Orban într-un interviu la postul public de radio.

Pe de altă parte, el a opinat că Uniunea Europeană ar trebui să fie mai puțin critică față de Turcia, pentru că UE depinde în mare măsură de cooperarea acesteia pentru a stăvili fluxul de migrație.

"Turcia este stat membru al NATO și, prin urmare, este aliatul nostru. Așadar, nu trebuie să tratăm Turcia ca și când ar fi un stat care nu este aliatul nostru, și trebuie să le acordăm respectul cuvenit poporului turc și președintelui său", a insistat prim-ministrul ungar.

Pe de altă parte, Orban a afirmat că ONG-urile finanțate de George Soros precum și Comisia Europeană au atacat reglementările ungare în materie de migrație, dorind ca Budapesta să desființeze gardul de frontieră, să se conformeze cerințelor lor și să permită intrarea migranților în țară.

În ce privește subiectul Universității Central-Europene, Orban a afirmat că există o 'confuzie juridică' legată de transparența 'universității lui Soros' în Ungaria, pe care guvernul său dorește să o reglementeze.

Procedura de infringement lansată de Comisia Europeană nu are legătură cu libertatea academică, ci cu chestiuni financiare, a mai spus Viktor Orban, afirmând că Ungaria este pregătită să negocieze.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă