12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn drum din Râmnicu Vâlcea s-a surpat

Un drum din Râmnicu Vâlcea s-a surpat

Un drum de la periferia municipiului Râmnicu Vâlcea s-a surpat, în urma unei alunecări de teren provocate de ploile abundente din ultimele zile, relatează Mediafax.

Un drum din zona Feţeni – Săliştea Veche situată la periferia municipiului Râmnicu Vâlcea s-a surpat, în urma unei alunecări de teren, iar zeci de familii riscă să rămână izolate dacă prăbuşirea drumului va continua, informează Primăria Râmnicu Vâlcea.

Conform sursei citate, alunecarea de teren s-a produs la aproximativ 700 de metri distanţă de adăpostul de câini comunitari administrat de Primărie, într-o zonă în care, pe o distanţă de mai mulţi kilometri, se află câteva zeci de gospodării. Dacă solul nu va fi stabilizat, aceste gospodării riscă să fie izolate.

Accesul către adăpostul de câni nu este afectat, întrucât drumul s-a surpat pe un tronson care duce de la adăpost către o pădure.

Pentru remedierea situaţiei, Direcţia Administrarea Domeniului Public a adus în zonă mai multe maşini care au descărcat balast, precum şi un autogreder, pentru întinderea balastului.

Aceasta nu este singura zonă din judeţul Vâlcea afectată de ploile torenţiale din ultima perioadă.

În ultimele două zile, pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au intervenit pentru evacuarea apei din trei gospodării din cartierul Căzăneşti din Râmnicu Vâlcea şi din oraşul Drăgăşani.

De asemenea, ploile torenţiale au afectat 24 de fântâni în localităţile Băbeni, Drăgoeşti, Drăgăşani şi Orleşti.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă