10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMagistraţii au prelungit mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă

Magistraţii au prelungit mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă

Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit, miercuri, mandatul de arestare iniţial emis pe numele lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut că ar fi răpit, sechestrat, ucis şi apoi ininerat trupurile Alexandrei Măceşanu şi al Luizei Melencu.

De la Tribunalul Olt, suspectul a fost dus din nou la locuinţa sa din Caracal unde anchetatorii continuă cercetarea la faţa locului.

În gospodăria suspectului s-a făcut curăţenie în zilele anterioare, iar anchetatorii încearcă să găsească probe şi indicii în gropile betonate din curtea lui Gheorghe Dincă.

Până acum, anchetatorii au găsit fragmente osoase umane la locuinţa lui Gheorghe Dincă, dar şi la liziera unei păduri din Caracal.

Miercuri dimineaţă, DIICOT a anunţat că fragmentele osoase care au fost găsite la liziera unei păduri din Caracal provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani şi sunt altele decât cele descoperite la locuinţa lui Gheorghe Dincă şi care s-a confirmat că sunt rămăşiţele Alexandrei Măceşanu. Deocamdată, analiza ADN nu este finalizată pentru a se stabili dacă fragmentele osoase aparţin sau nu Luizei Melencu. 

DIICOT preciza, în 6 august, că în cenuşa găsită la liziera de pe traseul Călăraşi-Bucureşti, loc indicat de inculpatul Gheorghe Dincă, au fost identificate fragmente osoase şi dinţi care, potrivit medicilor legişti, ar fi de natură umană.

În 3 august, DIICOT anunţa oficial că probele preluate din curtea lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, precizând că a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei de 15 ani, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”.
DIICOT anunţa că Dincă este cercetat şi pentru omor calificat şi că sunt continuate cerecetările la domiciliul acestuia.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă