11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMETEO: Cum va fi vremea joi și vineri

METEO: Cum va fi vremea joi și vineri

Joi și vineri, vremea va fi călduroasă în Crişana, Banat, sud-vestul Transilvaniei, local în Muntenia şi vestul Dobrogei, precum şi în Oltenia, regiune în sudul căreia după-amiaza va fi caniculă, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

 Joi, în Banat şi în Oltenia indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe spaţii restrânse pragul de 80 de unităţi al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 34 de grade, mai ridicate în extremitatea de sud-vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local la munte, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi pe arii restrânse în sudul ţării. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. 

Minimele termice vor fi cuprinse între 8 – 10 grade în depresiunile intramontane şi 21 – 22 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral.

În Capitală, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată şi condiţii pentru descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

Vineri, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza local în sud şi sud-vest, unde disconfortul termic va fi în accentuare, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe spaţii restrânse pragul de 80 de unităţi;  temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 36 de grade.

În prima parte a zilei, cerul va fi variabil, mai mult senin în sud şi sud-est. Începând cu orele prânzului, instabilitatea atmosferică va fi în accentuare în vestul şi nord-vestul ţării şi în toate zonele montane şi submontane, unde vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Local cantităţile de apă vor fi însemnate, izolat va cădea grindină şi vor fi posibile vijelii. În restul ţării astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici, mai ales seara şi la începutul nopţii. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă