€4.6321 $3.9175 £5.2408

Meteo: Cum va fi vremea în lunile mai și iunie

În lunile mai și iunie, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Începând din luna iulie, precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține în sudul, estul și sud-estul țării, precizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză valabilă în următoarele trei luni.

Roxana Petre 0 comentarii

În lunile mai și iunie, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Începând din luna iulie, precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține în sudul, estul și sud-estul țării, precizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză valabilă în următoarele trei luni.

LUNA MAI

Temperaturile medii lunare vor fi, în general, apropiate de normele climatologice, cu excepția regiunilor nordice și centrale, unde se vor situa, local, sub aceste norme. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru ultima lună de primăvară este de 14,9 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, se vor înregistra temperaturi de până la 18 grade Celsius în Banat, Crișana, Muntenia și Dobrogea, respectiv de până la 16 grade Celsius în Transilvania și Oltenia.

Totodată, în mai, cantitățile totale de precipitații vor fi apropiate de media multianuală, în sud și sud-est, și vor putea fi excedentare în restul teritoriului. Media multianuală a precipitațiilor pentru luna mai este stabilită la 66,5 litri/mp.

Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș (până la 89 l/mp), Muntenia (până la 86 l/mp), Crișana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) și Oltenia (până la 83 l/mp), iar cele mai scăzute în Dobrogea (până la 47 l/mp).

LUNA IUNIE

Temperaturile medii lunare se vor situa, în general, în apropierea mediei climatologice. În condițiile în care media multianuală a lunii este de 18,3 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Olteniei (între 15 și 19 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 22 de grade Celsius, se vor consemna în Muntenia și Dobrogea.

Cantitățile totale de precipitații vor avea, în iunie, o tendință spre deficit, pe arii extinse în regiunile sudice și estice și, local, în restul teritoriului, respectiv peste norma stabilită la 84,5 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Banat (până la 107 l/mp), Transilvania (până la 106 l/mp), Crișana și Moldova (până la 103 l/mp). Pe de altă parte, cantități mai reduse de precipitații se vor înregistra în Dobrogea, de până la 60 l/mp.

LUNA IULIE

Temperatura medie lunară a aerului va fi mai ridicată decât norma climatologică, mai ales în sudul și sud-estul țării. Norma climatologică a lunii este stabilită la 20,2 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 17 și 21 grade Celsius, în Oltenia, dar și de până la 24 de grade Celsius, în Muntenia și Dobrogea.

Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării. Măsurătorile de specialitate au stabilit o normă medie lunară a precipitațiilor de 77,8 l/mp, conform ANM. În zona Moldovei, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 112 l/mp, în Muntenia și Maramureș la 102 l/mp, în Transilvania și Oltenia la 100 l/mp, iar la polul opus se vor înregistra maxim 59 l/mp, în Dobrogea.

Citește totul despre:

Loading...
loading...