14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialVreme caldă, cu temperaturi de până la 32 de grade în ţară....

Vreme caldă, cu temperaturi de până la 32 de grade în ţară. Prognoza meteo pentru duminică, 4 iunie

Vremea va fi caldă în toată ţara, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 23 de grade pe litoral şi 32 de grade în Câmpia de Vest, dar în zonele montane, local vor fi averse şi descărcări electrice, arată prognoza meteo pentru duminică, 4 iunie, realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade Celsius, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în Oltenia, sud-vestul Transilvaniei, sudul Banatului, vestul Munteniei şi zonele montane aferente, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Izolat vor fi posibile căderi de grindină şi cantităţi de apă ce pot depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploi de scută durată se vor semnala pe spaţii mici, mai ales noaptea în nord-vest.

Luni, 5 iunie, vremea va fi în continuare caldă, cu maxime ale temperaturii aerului cuprinse între 22 şi 31 de grade. Minimele termice se vor încadra între 9 şi 19 grade. În vestul, centrul şi nordul ţării şi în toată zona montanã, instabilitatea atmosferică se va manifesta în special în a doua parte a zilei prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, cu precădere la munte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi slabe, de scurtă durată vor fi posibile izolat. 

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă