15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMungiu, despre cum scot serviciile lumea în stradă

Mungiu, despre cum scot serviciile lumea în stradă

Comentînd, astfel, momentul declanșării primelor mari proteste de după venirea la putere a PSD, Mungiu spune, în Ziarul de iași, că acestea au fost opera serviciilor:

”În prima zi nu am absolut nicio îndoială că i-au mobilizat diferiţi oameni din servicii care controlează locuri strategice pe internet. Prima zi e cea în care în patru ore s-au mobilizat 30.000 de oameni. După aceea, când au fost jumătate de milion de oameni, i-a mobilizat presa, i-a mobilizat indignarea. Acea mare majoritate de oameni a ieşit spontan pentru că au fost absolut indignaţi de ceea ce se întâmplă. Cum ar fi ieşit şi acum dacă era iminent dacă o dă afară pe Kovesi şi dacă nu era scandalul ăsta foarte mare de la Ploieşti. În momentul în care e o cauză simplă şi e clar că o să câştige infractorii şi nu cei care, chiar dacă au făcut greşeli, au încercat cât de cât să facă ceva, lumea se mobilizează. Pe de altă parte, dovezile că există grupuri ce nu sunt în regulă au devenit din ce în ce mai clare. Tot grupul ăsta de jurnalişti de la Roşia Montană, care au ajuns să fie mult mai anti-PSD şi mai justiţiari decât mine, nu a ajuns aşa prin convertire. Există vreun tâmpit care crede că după 25 de ani în care ai fost ziarist corupt ajungi în lupta anticorupţie? Hai să fim serioşi. Cineva îi plăteşte pe oamenii ăştia, care pe vremuri lucrau pe la Udrea şi acum lucrează în lupta pro-justiţie. Lumea chiar nu îşi pune întrebarea cum ne demasca Mălin Bot la Roşia Montană că ne plăteşte Soros, iar azi e el în fruntea noastră? ”

Interesant de punctat, politologul spune în clar, despre implicarea serviciilor, că nu e vorba de opinie, ci de informație:

”Nu sunt de părere, o ştiu. Este cu totul imposibil. Am atâtea ore, am încercat să ajut să mobilizăm oameni şi vă spun că nu poţi să scoţi 30.000 de oameni până la ora 16.00, când lumea nici nu a ajuns să se uite la ştiri, decât dacă ai nişte nuclee strategice pe Facebook. Dar cine a investit în ele? Cine a ajuns la ora asta să fie cel mai mare investitor în presă? Firme ale serviciilor secrete care au pe faţă acţiuni în presa mare. De aceea presa mare nu îşi face public „ownershipul“; nu ştim nimic despre acţionariatul unor nume precum Hotnews sau ziare.com”. (B.I.)

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă