10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSancţiuni mai dure, din octombrie, pentru cei care folosesc telefonul în timpul...

Sancţiuni mai dure, din octombrie, pentru cei care folosesc telefonul în timpul condusului

Dacă în timp ce folosesc telefonul încalcă şi alte reguli de circulaţie, conducătorii auto vor fi sancţionaţi şi cu suspendarea pentru 30 de zile a dreptului de a conduce. Noile reglementări intră în vigoare în 12 octombrie.

”La data de 12 august 2019, Guvernul României a adoptat Ordonanţa nr. 11 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare”, a transmis Poliţa Română.

Sursa citată a precizat că nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

În ceea ce priveşte nerespectarea normei de interdicţie de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, contravenţia este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

”Un alt aspect de noutate îl constituie sancţionarea unei forme agravante de săvârşire a contravenţiei privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai”, a mai transmis Poliţia Română. 

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă