1 septembrie în istorie: Începe al doilea Război Mondial. Rusia doboară un avion cu pasageri din Coreea de Sud

de Mihai Diac

Începe al doilea Război Mondial ( Foto: http://theminiaturespage.com )

La 1 septembrie 1715 a murit Ludovic al XIV-lea, supranumit “Regele Soare”, după o domnie de 72 de ani. În 1870, Prusia a zdrobit Franţa în bătălia de la Sedan. În 1939, Germania a atacat Polonia, declanşând al doilea Război Mondial. Iar în 1983, un avion militar sovietic a doborât un avion de pasageri din Coreea de Sud.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 1 septembrie în istorie.

1715. A murit Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei  (născut 1638), după o domnie de 72 de ani – una dintre cele mai lungi perioade de domnie din Europa.

1838.  A murit William Clark, explorator american.

1854. S-a născut Engelbert Humperdinck, compozitor german.

1859. În întreaga lume are loc o  puternică furtună solară.

1870. Are loc confruntarea decisivă a războiului franco-prusac, bătălia de la Sedan, care s-a terminat cu victoria clară a Prusiei.

1875. S-a născut Edgar Rice Burroughs, romancier american, creatorul lui Tarzan  (decedat  1950).

1893. Parlamentul României a promulgat Legea asupra Jandarmeriei Rurale, actul de naştere al Jandarmeriei Române.

1900. S-a născut scriitoarea Henriette Yvonne Stahl.

1901. S-a născut Marin Iorda, prozator şi dramaturg, director de teatre pentru copii, autor al unuia dintre primele desene animate româneşti, avându-l ca personaj pe Haplea.

1914. Oraşul Sankt Petersburg din Rusia este redenumit Petrograd.

1915. S-a născut Ken Aston, arbitru de fotbal, inventatorul cartonașelor galbene și roșii (decedat 2001).

1922. S-a născut actorul italian Vittorio Gassman.

1923. Marele cutremur Kanto a devastat Tokio și Yokohama, omorând aproape 100 000 de oameni.

1930. A murit regizorul Aristide Demetriade.

1939. Germania nazistă a atacat Polonia, declanşând al doilea Război Mondial.

1944. A murit scriitorul Liviu Rebreanu  (născut 1885).

1946. S-a născut Barry Gibb, cântăreț englez, membru al trupei Bee Gees.

1951. S-a născut  Nicu Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu (decedat  1996).

1952. Prima ediţie a romanului “The Old Man and the Sea” (“Bătrânul şi marea”), pentru care Ernest Hemingway a primit premiul Pulitzer.

1959. Au fost restabilite relațiile diplomatice dintre România și Japonia, care fuseseră întrerupte la 31 octombrie 1944, după ce România se alăturase coalției antihitleriste.

1962. S-a născut fotbalistul olandez Ruud Gullit.

1969. Colonelul Moammar Gadafi preia puterea în Libia.

1970. A murit scriitorul francez François Charles Mauriac, laureat Nobel.

1983. "Războiul Rece". Un avion de vânătoare al Uniunii Sovietice a doborât avionul de pasageri KAL-007, aparținând liniei de transport aerian din Coreea de Sud. URSS va recunoaște decizia la 6 septembrie, declarând însă că piloţii militari nu au ştiut că era un avion civil, atunci când a încălcat spațiul aerian sovietic.

1985. Un echipaj francezo-american a descoperit epava transatlanticului Titanic.

1991. Uzbekistanul îşi declară independenţa faţă de URSS.

1996. A murit fotbalistul Ion Oblemenco.

2004. Începe criza ostaticilor de la școala din orașul rusesc Beslan.

2011. A murit Alexandru Pesamosca, academician, medic chirurg, supranumit "îngerul copiilor" (născut  1930).

Comentarii

© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate