16 august în istorie: În Canada începe goana după aur. Rușii îl capturează pe ultimul împărat

de Mihai Diac

Puyi, ultimul împărat al Chinei - ecranizare 1987 (Foto: http://www.thesundaytimes.co.uk)

La 16 august 1896 a început goana după aur în Canada. În 1945, ultimul împărat al Chinei a căzut în mâinile sovieticilor. În 1958 s-a născut Madonna, iar în 1977 a murit Elvis Presley.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 16 august în istorie.

1645. S-a născut Jean de La Bruyère, scriitor francez (decedat 1696).

1809: La inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, este fondată Universitatea Humboldt din Berlin.

1823. S-a născut Alexandru Hurmuzaki, publicist, om politic, membru fondator al Societății Academice Române (d. 1871).

1856: Congresul SUA aprobă Legea Insulele Guano, act ce dădea dreptul oricărui cetățean american să cucerească în numeleStatelor Unite orice insulă pe care se găsea guano, cu condiția ca acestea să nu facă parte din teritoriul altei națiuni și să nu fie locuită. Comercianții americani au cucerit astfel peste 100 de insule și atoli, dintre care 9 sunt și astăzi sub controlul SUA.

1858. Regina Victoria transmite primul mesaj oficial peste Oceanul Atlantic, din Londra, către preşedintele SUA, James Buchanan.

1896. Lângă Dawson City, Yukon, Canada s-a descoperit aur, fapt ce a declanșat Goana după Aur din Klondike.

1913. S-a născut Menahem Begin, om politic israelian, laureat al Premiului Nobel (d. 1992)

1920. S-a născut Virgil Ierunca, critic literar și publicist stabilit în Franța (d. 2006)

1925. Premiera filmului "Goana după aur" ("The Gold Rush"), al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.

1940. Începerea tratativelor româno-maghiare de la Turnu Severin. Eșecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

1945. Pu Yi, ultimul împărat al Chinei, este capturat de trupele sovietice.

1956. A murit Theodor Pallady, pictor român (n. 1871).

1958. S-a născut Madonna, interpretă americană de muzică pop.

1960. Cipru a obținut independența față de Regatul Unit.

1977. A murit Elvis Presley, supranumit "regele rock-ului" (născut 1935).

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate