2 noiembrie în istorie: Începe răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Primii trei cosmonauți pe Stația Spațială Internațională

de Mihai Diac

Stația Spațială Internațională (Foto: thehigherlearning.com)

La 2 noiembrie 1721, Petru cel Mare a fost proclamat împărat al întregii Rusii. În 1784 a izbucnit răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan. În 1962 ia sfârșit „criza rachetelor” din Cuba. Iar în anul 2000, primul echipaj de cosmonauți ajunge pe Stația Spațială Internațională.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 2 noiembrie în istorie.

1439. “Statele generale” din Franța, reunite începând din octombrie, la Orléans, au decis să întrețină o armată permanentă cu care să poată izgoni definitiv pe englezi din Franța. Această decizie a declanșat revolta nobililor francezi, denumită Praguerie (1440). Pentru finanțarea armatei, “Statele generale” au instituit un nou impozit, « taille », devenit  obligatoriu pentru fiecare familie din regatul francez. Regele Carol al VII-lea a obținut permisiunea de a colecta taxa în fiecare an. Acest impozit anual a fost abolit abia la Revoluție.

 

1570. Un incendiu s-a întins din Olanda până în Jütland, transformând în cenușă peste 100 000 de locuințe.

1721. Țarul Petru cel Mare este proclamat împărat al întregii Rusii.

1755. S-a născut Maria Antoaneta, de origine austriacă, regină a Franței, soția lui Ludovic al XVI-lea (executată în 1793).

1769. Exploratorul spaniol Gaspar de Portolá a descoperit Golful San Francisco din California.

1784. A izbucnit marea Răscoală Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan.

1785. Prima luntre de salvare, construită de Lionel Lukin, a fost brevetată la Londra.

1789. Adunarea Națională a Revoluției a decretat naționalizarea bunurilor bisericești în Franța.

1814. Periodicul The Times din Londra este primul din lume care folosește tiparnița în editarea sa.

1815. S-a născut George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne (decedat 1864).

1830. Chopin dirijează în premieră la Varșovia.

1854. A murit Anton Pann (Antonie Pantoleon Petrov), poet, compozitor, muzicolog și culegător de folclor (născut 1796).

1864. Decret privind înființarea Școlii de Belle Arte din București.

1873. S-a născut Dimitrie Paciurea, sculptor român (decedat 1932).

1886. Oficiul Imperial de Brevete din Germania i-a acordat lui Carl Benz brevetul de automobile.

1895. În SUA s-a desfășurat prima cursă de automobile care foloseau gazolina drept combustibil. Premiul I a fost în valoare de 2000 USD.

1906. Rusia: Lev Davidovici Troțki este condamnat la deportare pe viață în Siberia.

1906. S-a născut  Luchino Visconti, regizor italian de film (decedat 1976).

1914. Primul Război Mondial. Imperiul Țarist declară război Imperiului Otoman.

1916. Primul Război Mondial.Trupele franceze ocupă fortăreața de la Verdún.

 

1917. Declarația Balfour. Guvernul Marii Britanii se angajează să sprijine înființarea unei patrii a poporului evreu în Palestina, “fără ca acest lucru să aducă prejudicii drepturilor civile și religioase ale comunităților ne-evreiești deja existente”.

1919. În Statele Unite are loc o grevă a minerilor susținută de peste o jumătate de milion de muncitori.

1920. Statele Unite realizează, în Pennsylvania, prima probă de radiodifuziune folosind stația comercială KDKA. În acea primă emisiune radiofonică au fost prezentate știri, muzică și dezbateri la masa rotundă.

1930. Haile Selassie a fost încoronat împărat al Etiopiei (1930 - 1974).

1930. Cel mai mare avion din lume, DO-X, a decolat din Germania spre Amsterdam într-un zbor de probă.

1935 China a introdus bancnota în locul monedei.

1938. S-a născut  regina Sofía a Spaniei, soția regelui Juan Carlos I.

1947. Ziaristul Howard Hughes face zborul de probă al celui mai mare hidroavion din lume, denumit H-4 Hercules, proprietatea și realizarea lui. A fost unicul zbor al acestui gigantic hidroavion.

1950. A murit George Bernard Shaw, dramaturg, laureat al Premiului Nobel (născut 1856).

1955. Cercetătorii americani Carlton-Schwerdt și Schaffer obțin în formă cristalină virusul care provoacă poliomielita.

1955. În Israel revine la putere  David Ben-Gurion.

1955. S-a născut  Răzvan Ionescu, actor român de teatru și film.

1956. Armata sovietică reprimă sângeros protestul de la Budapesta, început în octombrie. Liderul revoluției din Ungaria, Imre Nagy, este arestat.

1962. Președintele Kennedy anunță sfârșitul crizei rachetelor din Cuba.

1963. Președintele sud-vietnamez Ngo Dinh Diem este asasinat în urma unei lovituri militare de stat.

1964. Regele Saud din Arabia Saudită renunță la putere în favoarea fratelui său Faisal.

1967. Președintele american Lyndon B. Johnson ține o reuniune secretă cu cei mai de seamă lideri naționali (Bărbații Înțelepți) cărora le cere sfatul în privința atitudinii de adoptat față de refuzul tinerilor de a se mai înrola, care protestau împotriva războiului din Vietnam. Cei prezenți au ajuns la concluzia că opinia publică trebuie să primească rapoarte optimiste despre desfășurarea războiului.

1973. John Lennon lansează albumul „Mind Games“.

1976. Jimmy Carter, primul candidat din Sud după foarte mulți ani (din timpul războiului de secesiune), îl învinge în alegeri pe Gerald Ford.

1976. În India, primul ministru, Indira Gandhi, obține puteri dictatoriale.

1989. Compania  Jaguar este cumpărată de societatea Ford.

1991. Bartolomeu I devine Patriarh al Constantinopolului.

1997. Acord între Rusia și Japonia în privința contenciosului Insulelor Kurile.

2000. Primul echipaj de trei cosmonauți  (doi ruși și un american) ajunge la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Citește și:

1 noiembrie în istorie: Mihai Viteazu cucerește Transilvania. Se formează Uniunea Europeană

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate