€4.6321 $3.9175 £5.2408

8 mai în istorie: Se înființează PCR. Americanii vând prima sticlă de Coca-Cola

CALENDAR: Ce s-a întâmplat la 8 mai

Mihai Diac 0 comentarii

La 8 mai 1886 s-a vândut prima sticlă de Coca-Cola. În 1921 se înființează PCR. În 1970 s-a lansat ultimul album al trupei Beatles. Iar în 1972 s-a inaugurat Muzeul Național de Istorie al României.

Deschide  GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 8 mai în istorie

1521: Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V–lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca eretică.

1541: Conchistadorul spaniol Hernando de Soto a ajuns la râul Mississippi și  l-a denumit Río de Espíritu Santo.

1657:  Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.

1794: Acuzat de trădare în timpul dominației revoluționarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier (născut 1743), care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat și ghilotinat într-o singură zi, la Paris.

1828. S-a născut elvețianul Henry Dunant, fondator al „Crucii Roșii", laureat al Premiului Nobel (d. 1910)

1852: Premiera comediei Chirița în provincie, de V. Alecsandri.

1877: În săpăturile de la Templul lui Hera, conduse de germanul Ernst Curtius, s-a descoperit statuia lui "Hermes ținându-l pe micul Dionysos". Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.

1884: S-a născut Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite (d. 1972)

1885: Trupa de operă a Teatrului Național din București a prezentat primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti.

1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola.

1902: În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând orașul St. Pierre și omorând peste 30 000 de oameni.

1903. A murit Paul Gauguin, pictor francez (născut 1848).

1908: S-a născut Cristian Vasile, cântăreț român din perioada interbelică (d. 1974)  (“Zaraza”)

1921: A început, la București, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăște transformarea în Partidul Comunist din România.

1969: La Festivalul de film de la Cannes are loc premiera filmului  regizat de Dennis Hopper, Easy Rider, cu Peter Fonda și Dennis Hopper în rolurile principale. Filmul duce la reacții ambivalente din partea criticii și a publicului.

1970: Este lansat ultimul album al trupei Beatles, Let It Be.

1972: A fost inaugurat Muzeul Național de Istorie al României.

1975. S-a născut Enrique Iglesias, interpret spaniol de muzică ușoară, fiul lui Julio Iglesias.

1984: Uniunea Sovietică a anunțat că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...