€4.6321 $3.9175 £5.2408

Episcopul Marii Uniri

Dacă am fi o societate mai recunoscătoare eroilor noştri, Cardinalul Iuliu Hossu s-ar bucura azi de prestigiul de care se bucură Charles de Gaulle printre francezi sau George Washington printre americani.

Marius Cosmeanu 0 comentarii

Cu greu ne putem imagina unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat al României fără contribuţia sa: a mers prin aşezările Ardealului pentru a-i strânge pe români şi a pregătit Marea Adunare de la Alba Iulia, a citit în faţa celor prezenţi, alături de alţi fruntaşi ai vremii, Rezoluţia Unirii şi a fost împuternicit, ca membru al delegaţiei ardelene care a mers al Bucureşti, să înmâneze Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand. Dar nu a fost numai momentul de graţie al Unirii. Puterea de model a Cardinalului Iuliu Hossu este dată şi de ţinuta sa morală şi profesională de-a lungul întregii sale vieţi.

 

 

Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, în Milaş, un sat din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud. Clasele primare le-a urmat la Şcoala poporală confesională greco-catolică din sat. Apoi, primele trei clase gimnaziale, la Gimnaziul luteran german din Reghin, iar clasa a IV-a, la Gimnaziul Romano Catolic maghiar din Târgu-Mureş.

Liceul - clasele V-VIII (azi IX-XII) - l-a făcut la Gimnaziul Superior Român Unit din Blaj, unde l-a avut coleg de clasă pe distinsul profesor universitar clujean de mai târziu, medicul Iuliu Haţieganu, între cei doi legându-se o prietenie de-o viaţă.

După promovarea examenului de maturitate, în 1904, a fost primit în clerul Episcopiei Lugojului, care, în toamna aceluiaşi an, l-a trimis la studii teologice la Roma. Acolo, după doi ani, a obţinut doctoratul în Filosofie, iar după alţi patru ani, doctoratul în Teologie.

În ultimul an de studii, în martie 1910, a fost hirotonit preot şi numit Primo Prefetto, adică prim-doctorand al doctoranzilor în Teologie de la Colegiul De Propaganda Fide din Roma, unde învaţă studenţi adunaţi din întreaga lume.

Revine în ţară, la Lugoj. Între anii 1910-1912, este, pe rând, protocolist, arhivar şi bibliotecar, fiind promovat în cele din urmă director de cancelarie. În 1913 este numit profesor la Catedra de Studii Biblice a Academiei de Teologie Română Unită din Lugoj.

În vara anului 1914, aflat într-o călătorie de studii în Germania şi Franţa, participă ca delegat la Congresul Euharistic Internaţional de la Lourdes.

Preot militar în Primul Război Mondial

 În aceeaşi perioadă se declanşează şi Primul Război Mondial. Întors din nou la Lugoj, este trimis pe front ca preot militar, în spitale militare ale Imperiului, în Austria, Boemia şi Moravia.

La 3 martie 1917 este numit, prin Decret Imperial, Episcop al Diecezei Gherla. În această calitate citeşte, pe Platoul Romanilor (Câmpul lui Horea) din Alba-Iulia, Declaraţia Unirii de la 1 decembrie 1918. În Preambulul Rezoluţiei rosteşte discursul său memorabil:

„Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric, vă vesteam că „va învinge dreptatea”, vă arătam că vine ceasul când toţi factorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui. (...)

Cuvintele Domnului se împlinesc şi aici, întru împlinirea dreptăţii dumnezeieşti. Mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd, şi urechile voastre fericite că aud! Văd ziua întregirii neamului şi aud buna vestire a dreptăţii lui Dumnezeu. Ascultaţi, români fericiţi, buna vestirea unirii noastre pe veci cu Ţara-Mamă, România.”

Între 1920 şi 1926, episcopul are o activitate intensă, vizitează peste 700 de comunităţi religioase, ţine discursuri, participă la pelerinaje şi celebrează servicii divine. Este perioada pentru care a fost supranumit „episcopul vizitaţiilor canonice”. Tot atunci, ca senator de drept, participă la toate dezbaterile care priveau problemele bisericii. În 1930 Eparhia de Gherla devine Eparhia de Cluj-Gherla şi îşi mută centrul la Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. Aici prinde ocupaţia maghiară (1940-1944), perioadă grea, în care scapă din două atentate: unul la Cutiş, prin dezafectarea unui pod, în august 1943, şi altul la Budac, două luni mai târziu, cu focuri de armă. Viaţa îi este în pericol şi apropiaţii îl sfătuiesc să se refugieze. Iuliu Hossu refuză să îşi părăsescă credincioşii şi luptă pentru apărarea drepturilor lor. În martie 1944, Academia de Teologie din Cluj este devastată, iar episcopul insultat de studenţii maghiari. Peste câteva zile, Iuliu Hossu este printre evreii din ghetou şi le asigură alimente.

După 23 august 1944, până la eliberarea Clujului, episcopul stă mai mult ascuns prin Palatul de Reşedinţă sau la familii din oraş. După eliberare îşi reia activitatea.

Eliberarea, însă, a adus în ţară comunismul. Stalin declara că singura armată de care se teme este armata neagră a Papei. Şi începe prigoana. În 1946, Biserica Greco-Catolică din Ucraina este înghiţită de Biserica Ortodoxă Rusă, precedent „fericit” pentru ierarhia pro-comunistă a ortodoxiei româneşti. În mai 1947, Patriarhul Alexei al Moscovei, face o vizită de două săptămâni în România.

La Cluj sunt invitaţi să-l întâmpine toţi conducătorii confesiunilor, mai puţin Episcopul Iuliu Hossu, chiar dacă era prelatul cu cel mai mare număr de credincioşi. Anul următor, în martie 1948, la Moscova are loc Congresul Pan-Ortodox, care avea să decidă şi desfiinţarea Bisericii Române Unite.

Rezistența prin credință

Campania ierarhiei ortodoxe din România este secondată de una şi mai dură, cea a presei oficiale, care atacă cu vehemenţă Vaticanul şi Papa. Pe acest fond, în iunie 1948, Episcopul Iuliu Hossu ţine o predică la Oradea în care le vorbeşte credincioşilor greco-catolici despre rezistenţă: „De dragul nimănui nu vom deveni trădători. De dragul nimănui de pe Pământ, noi nu vom părăsi credinţa Maicii noastre Roma. (...) Şi dacă vi se va cere viaţa, trebuie să vi-o daţi pentru credinţa voastră”. Peste o lună, Guvernul României denunţă Concordatul cu Sfântul Scaun iar în august se publică noua Lege a Cultelor, care interzice orice legătură cu instituţii sau persoane din afara ţării cu cultele din România.

Între 24 septembrie şi 4 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu este izolat în reşedinţa sa. Oricine intra sau ieşea de la el era arestat. Biserica Română Unită nu s-a putut apăra, fiindu-i suspendate toate publicaţiile de presă.

La 27 octombrie 1948, Iuliu Hossu, împreună cu Episcopul romano-catolic Márton Áron, prezintă Ministerului Cultelor Statutul Bisericii Catolice din România, pentru toate riturile: latin, bizantin, armean şi rutean.

 Arestarea

Statutul este respins, iar la 28 octombrie 1948 Iuliu Hossu este ridicat şi arestat de la locuinţa din Bucureşti a fratelui său, inginerul Traian Hossu, unde era găzduit.

În scurt timp, la exact 30 de ani de la ziua în care s-a citit Rezoluţia Unirii la Alba Iulia, Biserica Greco-Catolică, prin decretul 358, era desfiinţată iar bunurile ei treceau în posesia Bisericii Ortodoxe Române.

După arestare, Iuliu Hossu este dus la Dragoslavele, la Palatul de vară al Patriarhiei, păzită şi împrejmuită cu sârmă ghimpată. Tot aici sunt aduşi şi ceilalţi episcopi greco-catolici: Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie şi Ioan Suciu.

În februarie 1949, sunt transferaţi cu toţii la Mănăstirea Căldăruşani, transformată şi ea în lagăr. În mai 1950, vor fi transferaţi la Penitenciarul Sighet şi supuşi unui regim de exterminare. La Sighet, Securitatea îi oferă episcopului un scaun mitropolitan ortodox, pe care acesta îl refuză.

Domiciliul obligatoriu la Curtea de Argeș

 În 1955, trei dintre episcopii supravieţuitori de la Sighet, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan, sunt transferaţi cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş. Are loc întâlnirea în care Petru Groza îi oferă lui Iuliu Hossu scaunul de Mitropolit al Moldovei. Episcopul refuză din nou. În 1956, Iuliu Hosu este mutat la Mănăstirea de maici de la Ciorogârla, de lângă Bucureşti, de unde, după scurt timp, este readus la Mănăstirea Căldăruşani.

Va rămâne aici izolat până la sfârşitul vieţii. Tot aici află, prin trimisul Vaticanului, că la 28 aprilie 1969 a fost promovat Cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea, devenind astfel primul cardinal român provenit dintr-o biserică românească. Este invitat să meargă la Roma, dar refuză să îşi părăsească ţara fără posibilitatea de a putea reveni. Moare la 28 mai 1970, în Spitalul Colentina din Bucureşti.

Povestea tragică a lui Iuliu Hossu nu este una solitară. Graţie comuniştilor, traiectorii dramatice au avut mulţi lideri ai generaţiei sale. Remarcabile sunt, însă, consecvenţa şi sacrificiul cardinalului pentru principiile şi credinţa sa. 

Biografie

30 ianuarie 1885 – Iuliu Hossu vine pe lume în comuna Milașul Mare, comitatul Cluj, în familia unui preot-paroh greco-catolic

1904-  începe studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma

1906 - primește titlul de doctor în Filosofie

1910 - primește titlul de doctor în Teologie

27 martie 1910 - este hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu al Gherlei – văr primar cu Ioan Hossu, tatăl lui Iuliu Hossu

1910 – 1914 - activează la Episcopia greco-catolică de Lugoj, unde a ocupat, pe rând, funcțiile de protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar al episcopului Vasile Hossu

1914 - se înrolează voluntar, ca preot militar, în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara

3 martie 1917 - împăratul Carol I al Austriei îl numește episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu

1 decembrie 1918 – primește însărcinarea de la Marele Sfat Național Român să citească mulțimilor adunate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României

1932 – se pronunță împotriva revizuirii frontierelor de stat, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului

1940-1944 – ani în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrație maghiară, episcopul Iuliu Hossu slujește la Cluj

1945 – devine membru de onoare al Academiei Române

1948 – se opune trecerii forțate a credincioșilor greco-catolici la Biserica Ortodoxă Română

28 octombrie 1948 – este arestat din reședința sa episcopală de la Cluj și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele

1950 – este transferat la penitenciarul din Sighet

1955 – i se stabilește domiciuliul obligatoriu la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla

28 aprilie 1969 – este numit cardinal in pectore de către papa Paul al VI-lea, deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri

28 mai 1970 – se stinge din viață la București

5 martie 1973 - papa dezvăluie faptul că episcopul Hossu fusese numit cardinal în anul 1969

loading...
Loading...