13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportAtletismMedicul Traian Neamțu descrie trierea deținuților de la intrarea în lagărul de...

Medicul Traian Neamțu descrie trierea deținuților de la intrarea în lagărul de la Periprava, asemănătoare cu cea de la Auschwitz: Amărâți, slăbiți, decepționați, am fost primiți cu palme, cu lovituri de ciomag și lătrat de câini | DOCUMENTAR

„România liberă“ publică ultimul episod al calvarului prin care a trecut, fără vreo vină, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Cluj.

Medicul psihiatru Traian Neamțu este unul dintre cei mai cunoscuți opozanți ai comunismului din Cluj. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, pe când era elev de liceu la Gherla, a militat pentru PNȚ-ul condus de Iuliu Maniu. Acest lucru i-a atras o condamnare la detenție politică. Medicul clujean și-a pus pe hârtie memoriile, care alcătuiesc o hagiografie a locurilor în care au suferit cei care s-au împotrivit bolșevicilor.

În primul episod am relatat arestarea și anchetarea sa în beciurile Securității din Cluj. Al doilea episod a fost dedicat detenției în temuta închisoare de la Gherla, iar în al treilea episod vom relata secvențe din perioada petrecută de Traian Neamțu în lagărele morții din Balta Brăilei. Împreună cu alți deținuți de la Gherla, Traian
Neamțu a fost trimis cu deja binecunoscutele vagoane pentru vite la Brăila. După o călătorie chinuitoare, deținuții au fost trimiși cu bacul pe Dunăre, unde au fost debarcați în mărăcinișurile de pe malul fluviului. Cei 1.200 de deținuți trimiși de la Gherla au fost puși să muncească la un dig care trebuia să stăvilească apele Dunării. Înfometați și bătuți, deținuții ar fi trebuit să sape, cu mijloace rudimentare, câte trei metri cubi de pământ pe zi. Când nu reușeau să atingă aceas­tă normă, deținuții erau torturați de bestiile care se ocupau de aceste lagăre de exterminare, după cum relatează medicul Traian Neamțu în memoriile sale, apărute sub titlul „De ce, Doamne?“ la Editura Dacia.

Infernul din mocirla Dunării

„S-a făcut toamnă; au venit și ploile; era imposibil să urci singur cu roaba și atunci unul te «remorca» apelând la un cârlig. Au adus caralii în plus și stăteau cu prăjini de 2-3 m pe dig și în gropi. De jos te băteau să pleci cu roaba; de sus te băteau să pleci jos mai repede, ca să încarci. Ce să mai faci? Au introdus ca recompensă scrisoarea și pachetul pentru cei ce-și îndeplineau norma. Unde exista înțelegere, se ofereau pe rând cei care realizau norma, pentru ca să poată scrie toți acasă. Unde nu, trăiau ca vai de ei… Cine putea lucra primea scrisoare și pachet. N-am avut parte de așa ceva, dar nici norma nu o făceam.

Teroarea creștea și devenea de nesuportat în colonia de muncă. S-a făcut frig; au venit ploile; drumul până la dig era un infern, peste câmpuri, supravegheați de soldați cu câini-lup; gărzile de militari în termen și angajații înarmați cu bâte însoțeau tragicul nostru convoi. La fel se petrecea întoarcerea în colonie. A început prigoana împotriva celor care sărbătoreau sâmbăta, dar dispuși să lucreze duminica. Am fost martor, într-o sâmbătă, la o scenă imposibil de redat și îmi cer iertare de la cei care au suferit și au fost eroii tristului eveniment. În acea zi eram scoși la lucru, în program normal. La poartă, au loc discuții cu 4-5 condamnați pentru religie, care refuzau să lucreze sâmbăta; până atunci fuseseră scoși la lucru duminica. Până la urmă, sunt luați cu forța și convoiul începe să se pună în mișcare cu întregul cortegiu de gardieni și militari care ne înconjurau cu armele în poziție de tragere, veneau apoi câinii-lup, conduși de militari în termen; ei forțau convoiul din spate, asmuțindu-i pe câini și îndemnându-i să muște deținuții. Ajunși la locul de muncă, șef era un caraliu căruia îi ziceam Hahău. Avea un par în mână; pe cine prindea, îl lovea. Nu i-am știut numele niciodată…

Începe munca și sunt urmăriți cei care nu lucrează sâmbăta; o parte se face că lucrează; unul refuză să pună mâna pe lopată. Atunci asistăm la dezlănțuirea bestiei. Îl ia deoparte și-i pune lopata în mână; deținutul o aruncă; este bătut crunt în fața a 1.200 de deținuți. I se pune iar lopata în mână; o aruncă din nou, iar bătaie. I se pune roaba în mână; aceeași bătaie bestială. Cade în roabă. Este luat cu roaba și aruncat în groapă. Se ridică: «Lucrezi? Nu? Dezbracă-te!». Se dezbracă și atunci gardianul cheamă un câine; deținutul este luat; face cu el culcări în pielea goală prin ciulinii din baltă, punând câinele să sară pe el. M-am gândit că în epoci diferite bestialitatea din om iese și se manifestă victimizând ființele nevinovate. Așa a fost și cu Iisus Hristos. Grupul a fost trimis cu escortă la colonie și băgat la carceră“, scrie medicul Traian Neamțu.

În cele din urmă, în no­iembrie 1959, Traian Neamțu a fost introdus într-un grup de 300 de deținuți bolnavi și trimis în colonia Stoienești cu bacul. „În cală, cu amărâtul de bagaj în care nu aveam haine deoarece «călăii» nu m-au lăsat să-mi iau, mă întrebam îngrijorat cum voi ierna. Aveam un prieten macedonean, Șapira Iancu, cu un stagiu în pușcărie de zece ani și împreună cu care, vecini fiind, am «planificat» îngroșarea vestei mele. Zi și noapte, nu ne deranja nimeni, iar lumina nu se stingea nici la orele de culcare; amândoi am cusut pe vestă prosoape, hainele pe care le aveam și, în cele din urmă, a ieșit o vestă groasă. În timp, s-a dovedit călduroasă și m-a protejat de ploi, de vânt și de frig. Pe ciorapii albi de bumbac am cusut alte petice, să-mi poată proteja picioarele, fiindcă eram cu o singură pereche de ciorapi albi, de bumbac; cu ei am făcut șase ani de pușcărie; aveam, bineînțeles, și niște obiele“, mai scrie Traian
Neamțu, care a fost trimis, în cele din urmă, la Periprava.

În colonia de la Grindu

„S-a terminat cu triajul, apoi ordine de încolonare; nu mai aveam voie să privim spre cei din grupul de care am fost separați; am devenit periculoși, dușmani ai poporului…

Grupul rămas a fost îmbarcat în bac, unde a stat toată iarna la tăiat de stuf în Deltă. Acolo au murit mulți. Cauzele nu le mai repet. Încolonați, am pornit spre Grindu. Am trecut pe lângă colonia din Periprava, unde erau cei care au simpatizat cu mișcarea legionară sau au fost legionari. Erau deținuți politici; aveau de executat peste douăzeci de ani de pușcărie. Am mers pe drum de țară, cu gropi și bălți (se spărsese gheața), deosebit de anevoios, mai ales pentru noi și condițiile în care umblam, mânați din urmă ca vitele, cu ciomege, înjurături și țipete: «Ține aproape, banditule!». Am făcut vreo 4-5 km și, în sfârșit, am ajuns la colonie.

Intrarea în colonie, precum și ieșirea în fața caraliilor și a comandantului se făceau cu boneta în mână și bătând pas de front la comanda brigadierului. Doamne, câtă umilință a existat și există în lumea aceasta! Nu am ridicat boneta niciodată de pe cap și nici nu am bătut pas de front. Mă uitam la brigăzi, când intrau și ie­șeau din colonie. Mulți aveau opinici; hainele le erau rupte; cu un săcuț în spate în care aveau mămăliga, lingura și gamela… Spectacolul era tragic. În colonia Grindu ne-am adunat toți cei care eram bolnavi și nu puteam face față muncilor deosebit de grele din Balta Brăilei și din Delta Dunării (diguri, canale de irigații, canale de desecări, tăiat de stuf și munci agricole).

Muncile erau grele, iar condițiile «create» pentru a le executa deveniseră insuportabile. Îmi amintesc, cu plăcere, că într-una dintre zile escorta, formată din cinci militari în termen, ne-a dus la tăiat stuf. La prânz eram într-un loc minunat al acestei naturi lăsate de Dumnezeu. Înconjurați peste tot de stuf, tăiam în așa fel stuful încât să ne protejeze apoi de vânt. Am intrat în discuție cu unul dintre soldați, care mi se părea mai de omenie. Era nevoie de extremă atenție pentru a nu fi văzuți nici de anumiți colegi de suferință și nici de alți militari. Tentativa avea aparența că vorbești de unul singur, când te afli într-un loc de muncă mai puțin expus. Am reușit să aflu că militarul este din Mănăștur – Cluj. Apoi am întrebat de noutăți; în felul acesta mai aflam câte ceva. Mi-a răspuns: să nu ne așteptăm la nimic bun. Urmau zile grele, iar condițiile care ni se creaseră erau similare cu cele descrise în cărțile inspirate de universurile concentraționare naziste și din gulagurile înfățișate de Soljenițîn…

Aveam o șansă când era acest tânăr în escortă sau când era șef de escortă; se vedea că nu toți erau îndoctrinați și că nu-i puteai obliga pe toți să fie niște criminali. Nu l-am văzut bătând deținuții sau înjurând. I se cuvine tot respectul, atât lui, cât și familiei care l-a educat“, mai scrie Traian Neamțu. Medicul psihiatru a trecut și prin alte locuri ale suferinței până când a fost eliberat, în 1964.

A luat parte la Revoluția din 1989, apoi, după răsturnarea comunismului, a participat la fondarea Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și la reactivarea PNȚCD. Una dintre cele mai mari satisfacții este faptul că a construit la Cluj Monumentul Rezistenței Anticomuniste. Acesta are forma unei celule, ale cărei gratii cad, iar cătușele sunt sfărâmate, ca simbol al libertății pentru care sutele de mii de deținuți politici au suferit în temnițele comuniste.

Traian Neamțu a luat parte la Revoluția din 1989, apoi, după răsturnarea comunismului, a participat la fondarea Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și la reactivarea PNȚCD. Una dintre cele mai mari satisfacții este faptul că a construit la Cluj Monumentul Rezistenței Anticomuniste. Acesta are forma unei celule, ale cărei gratii cad, iar cătușele sunt sfărâmate, ca simbol al libertății pentru care sutele de mii de deținuți politici au suferit în temnițele comuniste.

Cumpăna Peripravei din ziua de Sfântul Nicolae

„În dimineața zilei de 6 decembrie 1959, am acostat la chei și s-a dat ordin pentru ieșirea «bandiților» din bacuri. Era ziua când alții îl serbau pe Sf. Nicolae și așteptau darurile, după cum puteau, unul de la altul și cum au fost de buni… Și noi ne primeam «darul». Eram în fața coloniei Periprava… două bacuri. S-au mai «recoltat» deținuți din coloniile Saivane, Sacia, așadar, alte bacuri și alte colonii. La ieșirea din bac, infernul pe pământ, atât prin dezlănțuirea naturii, cât și prin cei care ne păzeau. În primul rând, am luat contact cu Crivățul. Bătea și te pătrundea până la piele. Simțeai o răceală sfâșietoare. Ningea; era frig; eram înghețați. Amărâți, slăbiți, decepționați, am fost primiți cu palme, cu lovituri de ciomag și lătrat de câini. Se organiza numărătoarea «bandiților» și predarea lor altora, cu același stăpân. Se vedea că ne așteap­tă zile grele din modul cum vorbeau; fiecare caraliu ținea o bâtă în mână. Încolonați cum eram, nu pu­team să ne protejăm de săgețile vântului; aveai senzația că te taie, dar nu mai era timp să te mai gândești la vânt și frig. Câte unul, pe rând, treceam prin fața comandantului coloniilor de la Periprava, colonelul Condurache. Un individ scund, care nu te impresiona cu nimic; dar pe fața lui vedeai un deget al destinului, care arăta: dreap­ta-stânga, și auzeai înainte întrebarea: «Tu ce școală ai?». Mă apropiam de «scaunul judecății»; auzeam și întrebarea și răspunsurile deținuților. Fiecare zicea ce credea că ar putea impresiona și îndupleca. Vedeai cum se duc bune cunoștințe, prieteni de care te-ai atașat, cu care puteai să te înțelegi (în dreapta și în stânga) și nu știai ce să faci și ce să zici ca să nimerești cu ei. Ajuns în fața «judecătorului», aud întrebarea: «Tu ce ai, mă?». Și tot ca o inspirație divină, nici azi nu știu de unde mi-a venit răspunsul, am zis: «Gaură în plămân». «Unde, mă? Gaură în c…?» «Nu, domnule, gaură în plămân» și degetul a indicat dreapta. M-am atașat grupului, căutând cunoștințe; i-am văzut pe avocatul Munteanu și pe profesorul universitar de la Timișoara Caius Muțiu“, descrie Traian Neamțu momentul de cumpănă în care a avut loc trierea deținuților de la intrarea în Periprava, asemănătoare cu trierea deținuților la intrarea în Auschwitz.


Cele mai citite

Cum își schimbă Nicușor Dan aspectul fizic, în timpul campaniilor electorale. FOTO

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pare să fie extrem de preocupat de aspectul său fizic, în perioada campaniilor electorale, când dorește să pară...

ANRE: România poate avea până la 200.000 de prosumatori la finele anului

Aproximativ 200.000 de prosumatori vor fi la finalul acestui an dacă se menţine ritmul actual de creştere, de 4.000-5.000 de prosumatori pe lună, ceea...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...
Ultima oră
Pe aceeași temă