„GIGel“, un 
minunat 
one-man show

de Maria Capelos

„GIGel“, un 
minunat 
one-man show

„GiGel“ este un one-man show unde redescoperi cu plăcere nu numai calitățile interpretative ale unui actor precum Gheorghe Ifrim, dar și abilitățile de a transmite mesajele dorite către public ale unui dramaturg precum Alexandru Popa. 

Un dramaturg român pe care îl tot descopăr cu tot mai multă bucurie în texte montate pe scenele bucureștene și nu numai, extrem de destoinic în arta dramaturgiei contemporane. Textul lui Alexandru Popa, interpretarea lui Gheorghe Ifrim și montarea lui Vlad Zamfirescu aduc în scenă un spectacol bine închegat care își atinge scopul, acela de a crea un moment de relaxare publicului, de bucurie intelectuală și de a pleca din sala de spectacol cu o poveste în gând. Textul urmărește chiar parcursul biografic al actorului Gheorghe Ifrim. Cu umor, ironie, dar și sensibilitate și tandrețe, actorul știe cum să parcurgă etapele de la „George“, așa cum i se adresau părinții, la „Gigel“, cum îl numește Violeta, fata care i-a stârnit primii fiori ai dragostei la 12 ani. 

Și uite așa, de la bloc – simbol comunist prezentat în treacăt – a ajuns Gigel și la școală! Ironia cu care sunt marcate copilăria și tinerețea prin acest apelativ ce te duce cu gândul la un tip nu prea serios – pentru că, nu-i așa, cine ar îndrăzni se adreseze cu acest apelativ lui Gheorghe Cozorici, Gheorghe Dinică sau Gică Hagi! – devine primul pretext de a vorbi despre valori precum cei amintiți, prezenți pe ecranul din scenă. Pe același ecran pe care vor apărea și alți actori de valoare ai scenei românești pe care Gheorghe Ifrim îi evocă pe parcurs.

Ajungerea la punctul în care personajul spune „Adio Gigel, respect Gheorghe“ este punctată cu mult talent și ironie de momente în care actorul ne demonstrează că poate fi, rând pe rând, și Michael Jackson, și Dan Spătaru, și Aurelian Andreescu, și mulți alții. 

Nu sunt eludate nici referințele ironice la personajul din serialul „Las Fierbinți“, ce l-a impus pe actor printre cei mai populari artiști, pentru a ajunge apoi la actorii și profesorii care i-au hotărât destinul, fie că ei se numesc Toma Caragiu, Tora Vasilescu, Mircea Albulescu sau Catălin Naum. 

În tot acest parcurs, Gheorghe Ifrim îi ia pe spectatori martori ai destinului lui Gigel, nuanțând extrem de fin, cu autoironie, tandrețe și uneori cu tristețe, dar întotdeauna credibil, clipe de viață, fără a uita să-i omagieze pe actorii români pentru că „marii artiști nu se uită niciodată“. Gheorghe Ifrim cucerește publicul prin farmecul pe care îl atribuie fiecărui personaj în parte, fiecărei destăinuiri pe care o face, fie că este vorba despre Gigel, Gheorghe sau un actor celebru.    

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate