9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialAnca Dragu: Guvernul nu a alocat bani la rectificare pentru "Cumințenia Pământului"...

Anca Dragu: Guvernul nu a alocat bani la rectificare pentru “Cumințenia Pământului” întrucât nu există temei legal

Guvernul nu a alocat bani Ministerului Culturii, la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, pentru achiziționarea operei de artă “Cumințenia Pământului”, întrucât nu există “temei legal”, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, citată de Agerpres.

“Pentru ‘Cumințenie’ nu avem baza legală (…). Bugetul se întocmește pe baza legală existentă. Dacă nu avem un temei legal, nu putem aloca o sumă în buget, ca atare nu există o sumă alocată Ministerului Culturii. Pot fi folosiți banii din Fondul de rezervă, dacă va exista temei legal”, a afirmat Anca Dragu într-un briefing la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a explicat că pentru achiziția operei de artă se așteaptă aprobarea de către Parlament a proiectului de lege referitor la “Cumințenia Pământului”.

Întrebat de ce nu a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța de urgență referitoare la “Cumințenia Pământului”, care a fost adoptată de Guvern în 12 octombrie, Iolu a răspuns: “Nu a mai ajuns la Monitorul Oficial pentru că între timp au fost sesizate probleme de constituționalitate de către Consiliul Legislativ (…), motiv pentru care s-a hotărât să se trimită amendamente la (…) proiectul de lege aflat în Parlament pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului. Acele amendamente le-am detaliat, sunt practic aceleași lucruri care se aflau în ordonanța de urgență (…). Au fost decizii ale Curții Constituționale care s-au referit exact la această problemă — în momentul în care există în fază avansată de adoptare un proiect legislativ, nu mai poți veni cu o nouă ordonanță de urgență (…)”.

Iolu a mai spus că proiectul de lege referitor la “Cumințenia Pământului” se află într-o “fază avansată” în Parlament.

“A trecut prin Senat acest proiect de lege și (…) se așteaptă votul Camerei Deputaților”, a adăugat Iolu.

De asemenea, întrebat dacă Executivul a renunțat la achiziția “Cumințeniei Pământului”, având în vedere că noul termen convenit cu proprietarii operei de artă este 20 decembrie, iar în prezent Parlamentul se află în campanie electorală, Liviu Iolu a spus: “S-a găsit această formulă, amânarea acestui termen, dar (…) Parlamentul se mai întâlnește, nu cred că nu se mai întâlnește în această sesiune”.

Totodată, Iolu a precizat că prin amendament a fost trimisă în Parlament și procedura prin care cei care au donat bani pentru achiziția operei de artă își pot recupera banii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă