10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialCea mai frumoasă floare din lume

Cea mai frumoasă floare din lume

O nouă piesă în regia lui Chris Simion-Mercurian, coregrafia Ioana Marchidan, cu muzica originală Mandela Gajol, poate fi urmărită azi, de la ora 19.00.

Povestea spune că un rege înțelept, care nu avea urmași, văzând că îmbătrânește, i-a chemat la palat pe cei mai experimentați consilieri ai săi pentru a hotărî cine va conduce țara după ce el nu va mai fi. Niciuna dintre propunerile acestora nu i-a fost pe plac, astfel încât seara a cerut ajutorul îngerului său păzitor, convins că forța divină îi va transmite în somn cel mai bun sfat. Și așa a fost. 

A doua zi dimineața, regele i-a chemat pe toți tinerii din regat, le-a dat câteva semințe și le-a cerut să le sădească, să crească câte o floare, iar cel care o va aduce pe cea mai frumoasă va fi desemnat viitorul rege. 

Când a venit ziua cea mare, concurenții s-au înfățișat la palat, fiecare cu floarea sa. Spectacolul va dezvălui cine a fost câștigătorul. Se poate spune numai că, așa cum se întâmplă în basme, adevărul și dreptatea sunt învingătoare.    

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă