22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialFestivalul European al Spectacolului Timișoara, pol important al dramaturgiei românești

Festivalul European al Spectacolului Timișoara, pol important al dramaturgiei românești

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti este unicul festival din România care se concentrează în egală măsură pe spectacolul de teatru pe text românesc și pe relevarea identității acestuia în fluxul dramaturgiei europene, evidențiind, totodată, teatralitatea tuturor formelor de artă a spectacolului.

Gândit ca un pol important al dramaturgiei româneşti şi ca punct de convergenţă al artelor spectacolului, FEST-FDR a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României. Anul acesta, FEST-FDR se bucură de sprijinul financiar al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Nu în ultimul rând, FEST-FDR își consolidează dimensiunea culturală,  civică  și socială care l-a impus în context european, fapt demonstrat de obținerea labelului european EFFE.

La fel ca în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – panoramează anul teatral anterior în viziunea teatrologului Oana Borș, selecționerul festivalului, în timp ce secțiunea FEST este dedicată artelor spectacolului și spectacolelor în aer liber. Vă puteți bucura de spectacole până pe data de 25 mai.

Cele mai citite

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...
Ultima oră
Pe aceeași temă