€4.6321 $3.9175 £5.2408

Cula Greceanu, Foto: NOGUPA

Clădirile fortificate, o constantă a istoriei

Aflată într-o poziţia geostrategică specială, România a fost în drumul tuturor popoarelor migratoare venite din Asia, iar apoi a reprezentat o adevărată baricadă a întregii Europe împotriva năvălirii turcilor. Bogăţiile din această zonă au atras cuceritori din marile imperii, iar

Ion Diamandi 0 comentarii

Vestigii de cetăţi antice, fortăreţe şi castele medievale, biserici fortificate, cule dar şi bordeie sub pământ – pe întreg teritoriul ţării se regăsesc nenumărate de astfel de exemple care atestă caracterul de apărare al localnicilor. „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul“, spune poetul naţiunii.
Ridicate pe stânci, în munţi, între dealuri, dar şi la câmpie, de către conducători locali, nobili, boieri mari sau mici, dar şi de către ţarani, aceste construcţii demonstrează atât o mare varietate, cât şi numeroase soluţii inovatoare. 

Culele, case fortificate din secolul XVII
Cula este un tip de casă fortificată, construită de boierii din Oltenia din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi conţinând elemente de structură şi stil arhitectonic bizantin, împrumutate din arhitectura bisericească locală, precum şi caracteristici etnografice ţărăneşti. Este de menţionat că acest tip de clădire stă, de fapt, la baza stilului neoromânesc. 

Denumirea vine de la cuvântul „kúla“ care, în limba turcă înseamnă turn, aceasta ajungând şi la nord de Dunăre. Conform Wikipedia în limba română (Claudia Moşoarcă), denumirea de cule s-a dat caselor boiereşti înalte, cu bază dreptunghiulară, construite asemenea unor turnuri de apărare, dar având înfăţişarea şi confortul unui mic castel provincial. 

Aceste fortăreţe au fost risipite nu doar la vest de Olt, ci şi prin vestul Munteniei. Erau vremuri de restrişte pe atunci, iar micii boieri se apărau dindărătul crenelurilor, nelăsându-şi căminul pradă duşmanilor.

În comuna Măldăreşti, apoape de Horezu, se regăsesc mai multe astfel de cule, cea mai veche şi, pare-se, cea mai trainică, fiind ridicată de către boierii Măldăreşti la începutul secolului XVI, când deţineau averi mari şi proprietăţi întinse de la munte până la Dunăre, pentru a se apăra de tătari. 
În apropiere de această culă, care actualmente poartă numele de cula Greceanu, se găseşte cula Duca.

 Cula Măldăreşti

Mai tânără şi cu o arhitectură unitară, poartă numele după cel al lui I.G.Duca, boierul care a cumpărat-o de la moştenitorii familiei Măldărescu – ulterior a fost donată statului roman. Construită în anul 1812 de Gheorghiță Măldărescu, aceasta este impunătoare prin masivitatea zidurilor, fiind încă înconjurată de zidul initial.

Și fortăreaţa Greceanu are ziduri înalte şi groase, încorporând două părţi vechi de turn, strânse sub acoperişuri înclinate, având pe toate laturile primului nivel multe creneluri. O uşă grea duce spre o pivniţă aflată la parterul casei, ce servea drept capcană pentru cei ce reuşeau să treacă de ea, fiindcă de aici nu aveau cum să urce în camerele culei. 

Accesul la primul etaj, înălţat mult faţă de nivelul solului, se face pe o scară interioară din lemn, nu foarte largă, traversând o parte laterală a casei. Se ajunge într-o galerie mică, deschisă spre sud şi având două arcade sprijinite pe o coloană. De aici se intră într-o primă cameră, unde o scară mobilă leagă în secret etajul de o încăpere superioară izolată, adevăratul loc de refugiu în caz de primejdie.

Bordeie sub pământ

Dacă boierii puteau să construiască clădiri fortificate, ţăranii din regiunile de şes au imaginat un alt mod de apărare pentru ca locuinţele lor să nu fie identificate de năvălitori: bordeiele sub pământ. O astfel de casă, provenind din satul Castranova, este expusă la Muzeul Satului din Bucureşti.


Bordei Castranova Dolj, Foto: Muzeul Satului
Cei mai mulţi locuitori din zona Romanaţi au fost în epoca feudală aserviţi de către marii proprietari de pământ, satul Castranova fiind atestat documentar în timpul domniei lui Mihai Viteazu ca sat domnesc. Aici, în sudul ţării, în preajma Dunării a supravieţuit până în primele decenii ale secolului al XX-lea bordeiul, un tip arhaic de locuinţă, identificat încă din neolitic pe întreg teritoriul Europei. 

Perpetuarea acestui sistem constructiv s-a datorat şi condiţiilor social-istorice vitrege: în acest perimetru au fost frecvente incursiunile turceşti care distrugeau aşezările, incendiindu-le. Din punct de vedere constructiv, pereţii longitudinali sunt făcuţi din blăni masive de stejar care căptuşesc groapa, excavată şi hidroizolată prin arderea de lemne.

Pereţii transversali sunt zidiţi din cărămidă, în ei fiind încastrate cele patru furci care susţin grinda principală a construcţiei. Acoperişul este în două ape, cu şarpanta din trunchiuri de stejar cioplite, peste care s-au pus straturi succesive de trestie, paie şi pământ.

Este interesant de observat că bordeiul prezentat este un demn predecesor al caselor ecologice din zilele noastre, construcţia sub pământ precum şi acoperişul „natural“ realizând un bun confort termic la interior – case cu consum redus de energie.

Conacul Generalului Berthelot
General al armatei franceze, Henri Mathias Berthelot a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre, în timpul Primului Război Mondial.

În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916, a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze, reorganizând armata română şi asigurând și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României. 

În semn de recunoștință pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român. În 1923 a fost declarat cetățean de onoare al României și ales membru de onoare al Academiei Române, iar în semn de recunoaștere a meritelor sale deosebite și mulțumire pentru ajutorul acordat trupelor române statul român i-a oferit în proprietate imobilul din judeţul Hunedoara, un conac care, la fel ca şi comuna în care se găseşte, a căpătat numele său.

Conacul Generalului Berthelot

Clădirea, având o suprafaţă de 424 mp, este construită în forma unui templu antic, fiind sprijinită pe șase coloane masive, iar la intrare sunt două rânduri de trepte care au la capete câte un leu. Are grajd, anexe şi magazie de 574 mp, 3 ha de teren intravilan şi peste 66 ha de teren extravilan.
Scurt istoric 

 

Conacul a aparținut familiei nobiliare Nopcsa (care l-a construit în jurul anilor 1770 – 1780), una dintre cele mai importante familii (1367) de origine română din Țara Hațegului, al cărui nume inițial Nopcea (noaptea) a fost maghiarizat. De familia aceasta se leagă legenda banditului Față Neagră, conform căreia baronul Franz Nopcsa obișnuia să poarte o mască neagră și astfel deghizat să jefuiască și să sperie drumeții care treceau pe moșia sa.
Acesta a fost acuzat de spionaj şi declarat de statul român criminal de război, iar în anul 1918 îi este confiscată averea.

Conacul a fost oferit generalului Berthelot care l-a folosit doar pentru o perioadă scurtă de timp (1922 - 1926), iar la întoarcerea sa în Franța, la 1 decembrie 1926, a lăsat moștenire Academiei Române întreaga sa avere.
În anul 1948 conacul a fost naționalizat de către regimul comunist și aici a funcționat o Întreprindere Agricolă de Stat, iar la 4 decembrie 2001, Conacul Gen. Berthelot este retrocedat Academiei Române, moștenitoarea de drept.

În anul 2009, Academia Română a hotărât să transforme conacul într-un spațiu public care să servească dezvoltării durabile a zonei Țara Hațegului-Retezat. Cu sprijinul unui grant din partea Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (MF-SEE) conacul Gen. Berthelot a fost reabilitat și funcționează ca Centrul pentru Dezvoltare Durabilă „Țara Hațegului-Retezat“.

Arhitectura neoromânească, promotoarea Marii Uniri
Dr. Arh. Ruxandra Nemţeanu, expert atestat al Ministerului Culturii
www.arhitectura.spiruharet.ro

 Dr. Arh. Ruxandra Nemţeanu

 Abia revenită, noua generaţie de arhitecţi români – care dorea cu ardoare promovarea                       noului „curent naţional“ în spiritul tendinţelor europene – luptă să consacre la nivelul                         societăţii româneşti „stilul“ prin Expoziţia Generală din Parcul Carol, din 1906. Expoziţia                     a avut o mare influenţă, nu atât asupra arhitecţilor contemporani ei, care erau deja                           convinşi de frumuseţea şi oportunitatea abordării noului stil, cât asupra comanditarilor                       de clădiri.


Sub pretextul celebrării a 40 de ani de domnie a regelui, Expoziţia Generală din 1906 a fost un eveniment monden, cultural şi cu implicaţii benefice în domeniul construcţiilor. A fost ca o repetiţie generală a modelelor naţionale istorice, un prim tratat de istoria arhitecturii româneşti, unde s-au văzut pentru prima dată părţi reconstituite din mânăstirile româneşti. 

Astăzi, din zecile de clădiri care au alcătuit expoziţia din 1906, în Parcul Carol se mai păstrează câteva, dar şi un număr considerabil de locuinţe în „stil neoromânesc“ răspândite pe dealurile din apropierea parcului. Imediat, după Expoziţia Generală din anul 1906, stilul care se consacră devine punctul de plecare pentru aplicarea lui masivă la construcţiile particulare. Primii comanditari văd oportunitatea acestui stil, prin care să le fie reprezentat statutul social şi apartenenţa la naţiunea română.

Angajarea de către prim-ministrul I.I.C.Brătianu, un mare aristocrat şi om de cultură, a unui arhitect considerat de viitor, Petre Antonescu, pentru ridicarea propriei locuinţe în stil neoromânesc, a dus la o influenţare a gustului atât al unor potentaţi mai mici în adoptarea noului stil, cât și al unor arhitecți mai tineri. 

Catedrala ortodoxă de la Alba Iulia, operă a arh. Victor Gh. Stephănescu, în colaborare cu arh. Ştefan Burcuş, realizată în stil neoromânesc, Foto: Ruxandra Nemţeanu

În acest context realizările arhitecților Paul Smarandescu, Gheorghe Simotta, Victor Ștephănescu, Statie Ciortan și Dimitrie Ionescu-Berechet vor promova cu asiduitate stilul neoromânesc, determinați și de impactul pe care l-a avut Marea Unire în arhitectura naţională printr-o pleiadă de programe de arhitectură noi – primării, prefecturi, şcoli şi licee, administraţii financiare, spitale, monumente commemorative – în noul spațiu al României Mari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Loading...