Concert Grigore Leșe și Cete de colindători - Așteptând Crăciunul (P)

de COMUNICAT DE PRESA

Concert Grigore Leșe și Cete de colindători - Așteptând Crăciunul (P)

Asociația Culturală Flower Power organizează pe 4 decembrie 2017, la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București, Sala Studio, începând cu ora 19:00, concertul extraordinar de sărbători al artistului Grigore Leșe, ”Așteptând Crăciunul”.

Spectatorii sunt invitați la o incursiune în istoria tradițiilor românești specifice sărbătorilor de iarnă și, în special, în istoria colindului. Grigore Leșe își propune să joace rolul colindătorului-povestitor pentru a le spune oamenilor cum se colinda mai demult, ce sunt colindele, care e tematica lor și care sunt genurile de colinde tradiționale românești.  "Îmi doresc, în primul rând, să aduc povestea colindului şi a colindatului. Să transmit starea de început şi de sfârşit de an, de regenerare a timpului şi a lumii."

Concertul va prezenta colinde din toate categoriile: colind despre facerea lumii, colind de ogrăzi, colind de cântec, colind de apocrife, cântece de stea, mulțămituri și va aduce pe scenă cete de colindători de pe tot teritoriul țării: Râșca, Titești, Șinca Nouă, Călărași, Vinerea. „Colinde pe care trebuie să le cântăm pentru a ne feri de prăvălirea în nimicul de fiecare zi. Prin colinde vom comunica cu lumea, cu sufletele morților. Se reînnoiește timpul, Iisus Hristos se naște, ceea ce înseamnă bucurie, împlinire, bogăție, lumină, cuvânt și întrupare. Nașterea lui Iisus Hristos este sărbătoarea darurilor și trebuie să împlinesc legea pământului, ” declară Grigore Leșe.

Patrimoniu cultural românesc, colindele pe ritmuri şi texte străvechi vor aduce, cu două zile înainte de Moș Nicolae, lumina sărbătorilor de iarnă românești în sufletele celor prezenți la concert. "Colindatul este un ritual precreştin, bărbătesc, manifestările sunt complexe: oamenii de maschează, dansează, colindă din casă în casă, cântă pe drum, iar toate acestea ne duc cu gândul la vechile serbări ale lumii antice. Ştiţi de ce umblu eu a colinda? Unu – să mă împac cu mine, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Trei – să mă bucur de întâlnirea asta. Asta-i colinda!”

BIOGRAFIE GRIGORE LEȘE

Grigore Leșe este o voce unică în spațiul public românesc. A absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj; și-a dat doctoratul în muzică; este Doctor Honoris Causa al Universității "Vasile Goldis" din Arad; este profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității București, unde preda cursul de etnomuzicologie. Artistul Grigore Leșe a cercetat cu mare atenție folclorul (nu numai pe cel românesc) și a găsit răspuns la o întrebare aparent simplă, în realitate fundamentală: de unde vine cântecul.

Muzica lui Grigore Leșe a asigurat coloana sonoră a filmului artistic „Faraonul" (regia: Sinisa Dragin), precum și a dramei istorice despre regina Maria Stuart a Scoției, "Ganpowder, Treason and Plot" (producție BBC).

 În anul 2009 primește “Premiul pentru jurnalism cultural decernat de Radio România, nominalizare la Festivalul Internaţional de Film de Televiziune, Shanghai, 2009.

Grigore Leșe este primul muzician român care a adus alături de el, pe scenă, artiști tradiționali din Iran, Siria, Pakistan, căutând interferența muzicilor străvechi din România și din Orient.  Muzica lui se regăsește pe coloana sonoră a mai multor filme de artă și documentare realizate în țară sau în străinătate, dintre care ”The Pharaoh Gunpowder”, ”Treason and Plot”(BBC) sau documentarul ”Wild Carpathia”(producție Travel Chanel).

Pe plan internațional Grigore Leșe a susținut la Madrid, la Circulo De Bellas Artes, prin intermediul Institutului Cultural Român, un spectacol de talie europeană, cu care a avut mare succes. A fost invitat să cânte la cele mai importante manifestări culturale din lume: la Smithsonian FolkLive Festival-Washington, Festivalul Vocile Lumii-Bloomington, Festivalul Montmartre-Paris, Festival der Kontinente-Berlin, Olimpiada Culturală de la Atena, Festivalul Țărilor din Europa de Est-Montreal, Francophonie Metisse-Paris, Culturescapes-Basel, Expozițiile Mondiale de la Aichi, Shanghai și Yeosu, Gala Premiilor BAFTA-Londra, Târgul International de Carte de la Beijing, Festivalul Miguel Bernal Jimzenez , Morelia, Mexic, Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene, Frankfurt; Expoziţiile Mondiale de la Aichi, Shanghai și Yeosu. Cântecele sale sunt difuzate la radio nu doar în România, ci și la BBC, RFI și alte rețele de radio internaționale.

În 2013, a publicat la Editura Humanitas volumul “Acum ştiu cine sunt: Însemnări şi aduceri aminte”

În 2015, cel de-al doilea volum al artistului, a aparut tot la Humanitas, sub titlul ”Horea în grumaz. Înger păzitor și ispită”, carte care își are baza de pornire în teza de doctorat a lui Grigore Leșe, despre care mărturisește chiar în prefața cărții:

Aproape 14 ani m-am gândit dacă e bine sau nu să public teza de doctorat, o lucrare științifică, greu de urmărit și de descifrat,, o carte supusă rigorilor academice. Astăzi m-am hotărât să vă ”traduc” o parte din ea, să vă povestesc despre hore,  ce am aflat de la străbunicii mei, de la oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, despre cum au înflorit horile lor în glasul meu. Cartea pe care am scris-o este una de împăcare. Cartea drumului meu de cunoaștere și înțelepciune, în care horea mi-a fost și înger păzitor, și ispită”.

Nefiind adeptul înregistrărilor, Grigore Leșe nu are un material discografic numeros, însă toate producțiile muzicale de până acum :”Cântec pastoral”(casa de discuri Amori-Lausanne) 1996, ”Cântece de cătănie și hori”(Societatea de Concerte Bistrița) -2000, 2003, ”Horile vieții” și ”Așteptând Crăciunul”(Roton)- 2005, ”Grigore Leșe-Le chant de Lăpuș”(Ocora RFI, Paris)-2009, ”Grigore Leșe și aromânii fârșeroți”(A&A Records) - 2011, ”De dragoste, de război, de moarte, de unul singur”(Humanitas Multimedia)-2011, poartă amprenta autenticității.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate