Fiecare dintre noi are de spus o poveste

de Maria Capelos

Fiecare dintre noi are de spus o poveste

După un scurt popas la expoziția de fotografie People of Romania, pleci cu senzația că -ți-ai făcut noi cunoștințe, că ai dat mâna cu Simion, din satul Țichindeal, cu Costică, din satul Brădeni, cu Florica, din Ilimbav. 

Că îi cunoști de când lumea, că știi câte ceva despre ei, dar ai vrea să mergi mai departe, să le afli întreaga poveste de viață. Căci despre povești este vorba. Și fiecare dintre noi are de spus o poveste. Fiecare dintre noi a fost mic și a avut un vis. Unora li s-a împlinit, altora nu.

Proiectul People of Romania își propune să culeagă povești contemporane şi să le dea voce acelora dintre noi pe care îi vedem şi îi auzim cel mai puţin. Mai mult decât un proiect de fotografie sau de documentare fotografică, este un proiect ambiţios care își propune să întreprindă o cercetare artistică, subiectivă și sensibilă, asupra poveștilor de viață ale românilor din zilele noastre. “La 100 de ani de la Marea Unire promo-varea diversității face parte integrantă din obiectivele proiectului nostru. Ne propunem să cercetăm poveș-tile tuturor românilor, indiferent de gen, vârstă, etnie, de locul de rezidență sau de statutul social. Strângem poveşti exprimate prin fotografie, istorisiri orale, mărturii scrise şi video-clipuri scurte. Suntem des-chişi să colaborăm nu doar cu povestitorii consacraţi, dar şi cu toţi cei care sunt pasionaţi şi curioşi să exploreze această bogăţie spiritua-lă”, au menționat inițiatorii proiectului.

Călătorie de cunoaștere pe Valea Hârtibaciului

Proiectul a strâns o primă echipă de fotografi, scriitori şi oameni pasionaţi de film, care a plecat într-o călătorie de cunoaştere. Împreună au cules poveşti despre oamenii care locuiesc în Valea Hârtibaciului din judeţul Sibiu, o zonă care, deşi se află în centrul României, între trei oraşe transilvănene importante - Braşov, Sibiu şi Sighişoara –, este puţin cunoscută. Poveştile oamenilor de aici reflectă specificul influenţei istorice şi multiculturale din zonă, dar totodată oglindesc şi viaţa într-o comunitate izolată, aşa cum se scurge ea în multe alte zone din ţară. Printre fondatorii proiectului se numără fotografi, scriitori, artiști precum Mihai Sibianu, Daniel Popa, Vlad Petri, Adi Bulboacă, Maria Balabș, Ioana Moldovan, Mugur Grosu.

Pentru Vlad Petri, fotograf, People of Romania în Valea Hârtibaciului a însemnat, în primul rând, “interacțiunea cu cât mai mulți oameni din comunități și sate diferite, locuitori ai zonei”. „Mi-a plăcut mai ales «întâmplarea», faptul că în fiecare zi plecam la drum fără să știm pe cine întâlnim, fotografiem, cu cine stăm la o poveste, un pahar de vin sau în ce curte sau casă o să petrecem câteva ore”, a povestit Vlad Petri.

Până la urmă, nu suntem atât de îndepărtați

M-am oprit puțin, la des-chiderea expoziției de la Simeza, la o vorbă cu Maria Balabaș, pentru a înțelege ce a adus-o în acest proiect. Moderatoare și producătoare a emisiunii “Dimineața crossover” de la Radio România Cultural, Mariei îi place să se implice în proiecte din sectorul independent, care îi pun la lucru imaginația, iar People of Romania este unul dintre ele. Invitată ca ar-tist sonor, ea a participat la toate excursiile în sate și a înregistrat discuții și sunete diverse, pe care, ulterior, le-a montat într-un colaj personal, pe care-l numește “o ficțiune pastorală”. “Demersul meu a fost mai mult artistic decât antropologic și, din această experiență, am compus un material sonor pe care îl poți asculta de sine stătător, ca un teatru radiofonic făcut din înre-gistrări de teren. În general, întâlnirile sunt cele care mă preocupă în mod deosebit. Probabil acesta e și scopul proiectului, să provoace întâlnirea între oameni di-feriți. În contextul de acolo, nu știu dacă e relevant ceea ce fac eu ca artist”, a povestit Maria. I-au plăcut toate po-veștile trăite - în amintirea ei se întretaie senzațiile –, două dintre ele în mod special însă.

 “Doamna Ana din Movile mi-a povestit cum bărbatul ei s-a luptat pentru ea, fiind curtat la vremea aia de o altă femeie. Apoi, a mai fost și domnul Solomon, de 84 de ani. Acesta l-a descoperit la 82 de ani pe Mircea Eliade și joacă șah zilnic, pe tableta cumpărată de una dintre fiicele sale”, povestește ea, încheind cu “până la urmă, nu suntem atât de depărtaţi unii de alţii”.   

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate