Începe Dance Film Festival, cu o peliculă premiată la Cannes

de Maria Capelos

Începe Dance Film Festival, cu o peliculă premiată la Cannes

 Cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival va fi deschisă de lungmetrajul „La Danseuse”, în regia lui Stéphanie di Giusto. Pelicula a avut premiera mondială anul trecut, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, fiind inclusă în secțiunea „Un certain regard”. 

„La Danseuse/Dansatoarea” spune povestea lui Loïe Fuller, o răsfățată a celebrelor spectacole de cabaret de la Folies Bergère la începutul secolului XX. Cunoscuta dansatoare americană, un pionier al dansului modern, a fost și o sursă de inspirație pentru pictorul Toulouse-Lautrec, dar și pentru pionierii cinematografului, frații Lumière. Pelicula se învârte în jurul relației sale complicate cu protejata și rivala sa Isadora Duncan.

Rolul principal este interpretat de cunoscuta artistă și cântăreață Soko (“Her”, “Augustine”), distribuția fiind completată de Gaspard Ulliel, Mélanie Thierry, Lily-Rose Depp, François Damiens. „La Danseuse/Dansatoarea” va fi proiectat în premieră în România, în cadrul Bucharest International Dance Film Festival, pe 7 septembrie la Cinema „Elvire Popesco”. Tema ediției din acest an a Bucharest International Dance Film Festival, “The Age of the Strange”, își propune o întoarcere la starea de natural, căutând modalități de expunere “techno-surealiste”, îmbrățișând contradicția și fragilitatea. Bucharest International Dance Film Festival, 7-10 septembrie 2017.  

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate