18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalO statuie cât un bloc va fi plasată în rondul de la...

O statuie cât un bloc va fi plasată în rondul de la Universitate. Este considerat un proiect urgent

Academicianul Răzvan Theodorescu, preşedintele Comisiei "Centenarul Marii Uniri", a anunţat că, dintre toate monumentele dedicate evenimentului, singurul cu şanse de a fi gata la timp este ansamblul I. C. Brătianu, informează, luni, Digi 24.

Lucrarea va avea 15 metri înălţime, 40 de tone greutate și va fi plătită de Primăria Capitalei, urmând a fi amplasată în mijlocul Pieţei Universităţii.

Lucrarea este copia fidelă a monumentului pe care Regele Carol I i l-a dedicat lui I. C. Brătianu, unul dintre artizanii formării Regatului Român. Ansamblul a fost distrus de comunişti în 1948. Comisia Centenar 100 a decis să-l reconstruiască, cu materialele originale, bronz şi granit. Cu 10 milioane de lei va contribui Consiliul General al Capitalei.

Răzvan Theodorescu, preşedintele Comisiei "Centenarul Marii Uniri": „Statuia lui Ion Brătianu este, îmi dau seama, cea mai avansată prin proiectul soclului. Şi prin figurile care au început să fie pregătite”.

Ionel Stoicescu, sculptor: „O să lucrăm toată iarna la ea. Sunt celelalte patru- cinci personaje alegorice. La unul dintre ele se lucrează, e într-o fază finală”.

Macheta soclului de 9 metri înălţime este deja ridicată în atelierul sculptorului Stoicescu, conform originalului istoric realizat de francezul Ernest Dubois, în 1903.

Monumentul urmează să fie amplasat în inima Bucureştiului, chiar în rondul de la Universitate!

Marius Marcu Lăpădat, arhitectul proiectului: „Bronzul va fi turnat gol. Cred că în jur de 40 de tone Şi înălţimea în jur de 15 metri”.

În Capitală urmează să mai fie amplasate monumente dedicate Marii Uniri atât în Rondul Pieţei Alba Iulia, cât şi în cel din Piaţa Victoriei, lângă Guvern.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...
Ultima oră
Pe aceeași temă