9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn sci-fi și o animație conduc box-office-ul american

Un sci-fi și o animație conduc box-office-ul american

„Star Trek Beyond“, un nou episod al acestei serii intergalactice care îşi serbează 50 de ani de existenţă, a preluat detaşat conducerea box-office-ului nord-american la premiera sa în sălile de cinema.

Actuala producţie realizată de Justin Lin, cu Chris Pine, Zachary Quinto şi Simon Pegg în distribuţie, a avut încasări de 59,6 milioane de dolari de vineri până duminică, una dintre cele mai bune performanţe ale verii pentru un film în premieră. „Star Trek Beyond“ pune accentul pe explorarea şi descoperirea de noi lumi: în acest episod, căpitanul James Kirk vizitează o planetă, ca ambasador, pentru a încheia un tratat de pace cu o civilizaţie ina­mică Federaţiei.

Filmul de animaţie „The Secret Life of Pets“ care prezintă aventurile unor animale de companie ce au probleme când sunt lăsate de stăpânii lor singure acasă, coboară pe locul 2 ,cu încasări de 29,3 milioane de dolari după trei săptămâni pe marile ecrane (260,7 milioane în total).

Filmul horror britanic „Lights Out“ se clasează pe locul 3, cu încasări de 21,6 milioane de dolari. Produs de David Sandberg, cu Billy Burke în rolul principal, filmul prezintă povestea unei familii care cade pradă răzbunării unor misterioase creaturi ce trăiesc doar în întuneric.

Locul 4 este împărţit ex-aequo de vânătoarele de fantome din filmul „Ghostbusters“ (a cărui variantă originală datează de acum 30 de ani), care a avut o primire destul de slabă pe ecrane, cu încasări de 21,6 milioane în acest weekend (86,9 de mi­lioane în două săptămâni).

Filmul de animaţie ‚„Ice Age Collision Course“, în regia lui Mike Thurmeier şi Galen Chu, cu simpaticele animale preistorice, s-a clasat pe locul 5 la premiera sa în acest weekend, cu încasări de 21 de milioane de dolari. În actualul episod al acestei populare serii, veveriţa Scrat încearcă să fie catapultată în spaţiu pentru a opri un corp ceresc care ameninţă Terra şi Epoca de Gheaţă.

 

partea a doua a topului

 

 6.
„Finding Dory“, cu amnezica Dory, prietena lui Nemo, din filmul
de animaţie care a avut încasări de 7,2 milioane de dolari în acest
weekend (460,1 de milioane în total)

  7.
„The Legend of Tarzan“, cu 6,4 milioane de dolari (115,8 mi­lioane
în total)

  8.
Comedia „Mike and Dave Need Wedding Dates“, cu încasări de
4,4 milioane de dolari.

  9.
Documentarul „Hillary’s America: The Secret History of the Democratic Party“, cu încasări de 3,7 milioane de dolari (74,8 milioane în total).

10.
„Infiltrator“, cu 3,2 milioane de dolari încasate în acest weekend
(12,2 milioane în total)

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă