20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieASF lansează campania PAID, de conştientizare a importanţei asigurărilor obligatorii de locuinţe

ASF lansează campania PAID, de conştientizare a importanţei asigurărilor obligatorii de locuinţe

Caravana va fi prezentă în 12 localități din sudul țării (Drăgășani, Râmnicu Vâlcea, Băile Govora, Horezu, Târgu Jiu, Baia de Aramă, Băile Herculane, Drobeta Turnu Severin, Băilești, Craiova, Roșiorii de Vede și Alexandria) și va presupune întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, precum și cu cei ai autorităților locale.

În cadrul discuțiilor, specialiştii ASF și PAID vor oferi toate informațiile necesare, astfel încât participanții la dezbateri să poată înțelege cum îi poate ajuta la nevoie o asigurare obligatorie de locuinţă.

Având în vedere faptul că, în prezent, aproximativ 1,7 milioane de locuințe (aproximativ 19% din total) sunt asigurate obligatoriu împotriva dezastrelor naturale, există o nevoie acută de informare cu privire la responsabilitățile care îi revin fiecărui proprietar de locuință, dar și cu privire la beneficiile pe care asigurarea obligatorie PAD (Poliță de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) le poate aduce acestora.

“Cred că numai prin intermediul unor campanii masive de informare, riguros organizate, vom putea crește în mod semnificativ gradul de cuprindere a asigurărilor obligatorii a locuințelor. ASF va fi, ca până acum, aproape de cetățeni și le va explica beneficiile acestui tip de asigurare, dar și riscurile la care se expun dacă nu-și încheie o astfel de poliță”, a declarat vicepreședintele ASF, domnul Cristian Roșu.

Asigurarea obligatorie a locuinței îi protejează pe proprietari împotriva efectelor dezastrelor naturale (cutremure, indundații și alunecări de teren).

Statul nu poate să ofere întotdeauna sprijin proprietarilor ale căror locuințe au fost avariate în urma unor dezastre naturale și care nu aveau încheiate PAD, astfel că fiecărui român îi revine responsabilitatea pentru proprietatea sa.

Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă