8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialÎnmatriculările de autoturisme noi au crescut cu peste 60%

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu peste 60%

În februarie 2017,  în evidența Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) au intrat 11.979 de vehicule noi, dintre care 8302 autoturisme, reprezentând o creștere semnificativă față de aceeași lună a anului trecut.

Creșterea este de circa 50% în privința înmatriculărilor tuturor tipurilor de vehicule noi. În cazul autoturismelor a fost înregistrată o majorare de peste 62%.

În februarie 2017, cele mai importante creșteri, față de aceeași lună a anului trecut, le-au înregistrat următoarele mărci: Renault – 579 unități (+127,06%); Volkswagen – 700 de unități (+60,18%); Dacia –  2.085 unități (+ 49,57); Ford – 556 unități, (+41,37%) Skoda  – 704 unități (+40,80%).

Pe de altă parte cele mai puține mașini înmatriculate sunt ale următorilor producători: Maserati – 7 unități, SsangYong și Subaru – câte 6 unități, Alfa Romeo, Bentley, Chevrolet, Ferrari, Shuang Huan și Smart – câte două unități, BMW I, Ford-CNG-Technik, GWM, Lada și Mercedes AMG – câte o unitate.

Mai multe autoturisme, mai puține tractoare

 

În funcție de tipul de vehicul, în februarie, cea mai importantă creștere a numărului de înmatriculări s-a înregistrat la autoturisme (8.302 unități, +62,82%), autovehicule cu destinație specială (58 de exemplare, +52,63%), autovehicule transport mărfuri (2.569 unități, +49,62%), semiremorci (346 exemplare, +19,31%) și autobuze/microbuze (98 de unități, +12,64%).

Au fost înregistrate scăderi la înmatriculările de tractoare, 10 unități (-65,52%%); remorci, 498 unități (-32,34%) și mopede/motociclete. 98 de unități(-3,92%), conform Agerpres.

Peste 7 milioane de vehicule în România

 

Conform statisticii DRPCIV, parcul auto național din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% față de anul anterior, depășind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București.Astfel, din cele 1,253 milioane de mașini care erau înregistrate în București (circa 18% din total), iar puțin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități), conform Agerpres.

La nivel național, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare. La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme. 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă