19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDe ce au scăzut masiv insolvenţele în primele 9 luni

De ce au scăzut masiv insolvenţele în primele 9 luni

În primele nouă luni ale anului, numărul firmelor intrate în insolvenţă a scăzut cu 17,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Scăderea a fost şi mai accentuată cu începere din iulie, o dată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi referitoare la procedurile insolvenţei.

Numărul firmelor intrate în insolvenţă în primele nouă luni ale acestui an a scăzut cu 17,4%, la circa 16.700, de la peste 20.200 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Scăderea a putut fi observată cu începere din iulie. La 28 iunie a intrat în vigoare. Legea 85, care a modificat radical prevederile referitoare la procedura insolvenţei. Dacă numărul firmelor care şi-au declarat dificultatea în perioada ianuarie-iunie 2014 a fost cu 11% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, în luna septembrie a avut loc o înjumătăţire a insolvenţelor declarate, de la 1.734 în 2013 la 926 în acest an.

În luna august 641 de firme au intrat în dificultate, această lună şi septembrie marcând minimele anului curent, în condiţiile în care în iulie 2.093 de firme nu au mai avut bani să-şi plătească datoriile, 2.000 de firme în iunie, 2.149 în mai, 2.089 în aprilie, 2.115 în martie, 2.631 în februarie şi 2.054 în ianuarie, reiese din datele ONRC.

Unde s-au înmulţit insolvenţele

Cele mai mari scăderi ale numărului de insolvenţe au fost consemnate în Giurgiu (-69,1%), Mehedinţi (-69,1%) şi Vaslui (-66,87%). În aceeaşi perioadă, în Alba, Caraş-Severin şi Harghita au fost înregistrate cele mai mari creşteri ale numărului de insolvenţe în primele nouă luni ale anului, de 51,46% faţă de 2013, 28,4%, şi, respectiv, 33,54%.

La nivel naţional, în 10 judeţe au fost înregistrate creşteri ale numărului de insolvenţe cu rate între 4,04% şi 51,46%, iar în restul au fost raportate scăderi ale numărului de insolvenţe, cu rate de la -0,62%.

Potrivit datelor ONRC, cele mai multe insolvenţe au fost raportate în Bucureşti – 2.705 firme, Bihor – 1.134 societăţi şi Prahova – 677 firme şi cele mai puţine în Călăraşi – 68 firme, Giurgiu şi Neamţ, fiecare cu câte 114 firme, şi Vaslui – 109 companii.

Cele mai multe societăţi cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, construcţiilor şi din industria prelucrătoare.

La finalul lunii septembrie erau active circa un milion de firme.

Anul trecut au intrat în insolvenţă peste 29.500 de companii, astfel că de la declanşarea crizei circa 150.000 de firme au ajuns în incapacitatea de a-şi plăti datoriile.

Împuţinarea insolvenţelor, indicator pozitiv?

Reamintim că la data de 28 iunie au intrat în vigoare noile prevederi referitoare la insolvenţă, în urma cărora creditorii primesc drepturi sporite în aceste proceduri. Micşorarea numărului de insolvenţe nu se datorează atât aplicării unor prevederi mai dure referitoare la cererile debitorilor, cât unui mediu economic în ameliorare, spune avocatul Arin Stănescu , preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.

El atrage atenţia că o solicitare de intrare în insolvenţă se judecă potrivit noilor prevederi doar dacă a fost depusă după data de 28 iunie. Cum analiza în justiţie a unei cereri durează săptămâni, dacă nu luni, în funcţie de diferiţi factori,efectele cauzate de modificările legislative nu apar imediat în statistici. “Situaţia economică este cea care generează creşterea sau scăderea numărului de dosare de insolvenţe”, spune avocatul.  

Cele mai citite

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă