12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Transporturilor: Tarom a demarat procedura pentru cumpărarea a două aeronave

Ministerul Transporturilor: Tarom a demarat procedura pentru cumpărarea a două aeronave

 Compania Tarom a demarat, la începutul lunii februarie, procedura pentru cumpărarea a două aeronave în leasing operaţional. În prezent, procedura se află în etapa de evaluare a ofertelor, precizează Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă.

Anul trecut, Tarom a retras două aeronave Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman. Flota companiei numără 21 de aeronave, dintre care doar 19 operează în acelaşi timp, din cauza operaţiunilor de mentenanţă, potrivit conducerii companiei.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut recent companiei aeriene de stat Tarom o analiză privind achiziţionarea altor două aeronave de lung curier până la sfârşitul acestui an, în locul celor două avioane Airbus A310 retrase anul trecut, şi cere „deblocarea situaţiei” la nivelul departamentului comercial al companiei.

Marți dimineața, Răzvan Cuc a avut o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu şi cu directorul general al Tarom, Eugen Davidoiu. Ministrul i-a prezentat premierului situaţia economică la zi a companiei, printre obiectivele actualei conduceri regăsindu-se reducerea pierderilor şi regândirea politicii comerciale.

Un subiect discutat a fost legat de reînnoirea flotei şi etapele pe care compania le va parcurge pentru îndeplinirea acestui obiectiv asumat prin programul de guvernare. „Până în acest moment au fost analizate ofertele primite de la producătorii mari de aeronave, precum şi de la firmele de leasing din domeniu. Mai mult decât atât, Tarom a demarat la începutul lunii februarie o procedură care vizează achiziţia a două aeronave în leasing operaţional (dry lease). În acest moment procedura se află în etapa de evaluare a ofertelor”, informează sursa citată.

Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă