10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieELCEN: Falimentul RADET nu va determina sistarea furnizării energiei termice

ELCEN: Falimentul RADET nu va determina sistarea furnizării energiei termice

În urma respingerii apelului împotriva deschiderii procedurii de faliment a RADET, ELCEN se vede nevoit să ofere opiniei publice o serie de clarificări pentru o corectă informare a publicului.

ELCEN, asigură pe această cale toți factorii implicați cât și pe bucureșteni că are capacitatea și disponibilitatea de a asigura furnizarea agentului termic și a apei calde în sezonul de iarnă 2019-2020, atât timp cât va exista garanția achitării serviciilor prestate. În acest sens, în urma ședinței convocate de către Ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, s-a comunicat către PMB soluția legală pentru asigurarea continuării prestării serviciului public de furnizare a energiei termice si a apei calde, așteptându-se, așa cum s-a atras atenția încă de săptămâna trecută, asumarea de către PMB a responsabilității asigurării continuității serviciului.
 
Deschiderea procedurii de faliment a RADET nu atrage în mod automat deschiderea procedurii de faliment a ELCEN după cum în mod eronat afirmă atât dna Primar General. ELCEN se află în procedură de reorganizare la momentul de față și poate să asigure alimentarea cu energie termică și apă caldă a bucureștenilor atât timp cât plata acestor servicii este asigurată, inclusiv prin achitarea subvenției de către PMB.
Pentru corecta informare a opiniei publice, aducem la cunoștință, faptul că până astăzi, furnizarea agentului termic și a apei calde  către bucureșteni a fost asigurată, nu de grija PMB pentru infrastructura critică a Bucureștiului, ci din preocuparea administratorilor ELCEN, care deși potrivit legii aveau dreptul să sisteze această furnizare pe motiv de neplată a facturilor cu mai mult de 90 de zile de la livrare, și-au asumat riscul de a continua furnizarea pentru confortul cetățenilor capitalei. Pe aproape tot parcursul anului 2019, ELCEN a fost în situația de a avea dreptul de a sista furnizarea agentului termic către RADET pe motiv de neplată a facturilor scadente după 90 de zile de la livrare și prin eforturile administratorilor și sprijinul Ministerului Energiei a asigurat furnizarea energiei termice fără sincope, chiar dacă în anumite momente valoarea datoriilor scadente depășeau 400 milioane lei. Chiar și în lipsa aprobării Comitetului creditorilor ELCEN, administratorii societății și-au asumat riscul de a continua furnizarea pentru confortul bucureștenilor, fără ca pe reprezentanții RADET și ai PMB să-i preocupe îndeplinirea obligațiilor contractuale
Ajungerea în faliment a RADET a fost determinată de faptul că Planul de reorganizare al RADET propus de administratorul judiciar ROMINSOLV a fost nelegal, lucru constatat de judecătorul-sindic si confirmat de către Curtea de Apel București si nu de poziția ELCEN.Răspunderea pentru starea de faliment a RADET este a Rominsolv și PMB cei care au gestionat activitatea acestei societăți și care au propus un Plan de reorganizare ilegal. În loc să-și asume răspunderea, Rominsolv și PMB încearcă astăzi să plaseze această răspunde în sarcina ELCEN, a administratorului judiciar și să o justifice în fel și chip. În realitate prin propunerea unui Plan de reorganizare al RADET ilegal, pe care au refuzat să-l modifice, Rominsolv si Primăria Municipiului București au condamnat la faliment RADET, judecătorul-sindic neputând lua o altă hotărâre.
După cum în mod corect a atras atenția noul ministru al economiei, Primăria Municipiului București ar fi trebuit să fie pregătită pentru situația falimentului RADET și să fi tratat această problemă fără a fi politizată, lucru care nu s-a întâmplat până în ziua de astăzi. Pentru a asigura continuitatea furnizării energiei termice, ELCEN, care este pregătită să continue furnizarea agentului termic pentru bucureșteni, a comunicat soluția legală pentru a fi asigurata furnizarea și distribuirea agentului termic la populație motiv pentru care solicită PMB să dea dovadă de responsabilitate în luarea de urgență a măsurilor necesare.

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă