10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieFina lui Ponta, numită la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Salariul: 30.000 de...

Fina lui Ponta, numită la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Salariul: 30.000 de lei pe lună

Prim-vicepresedintele ASF, Ovidiu Wlassopol, fostul soţ al Liei Olguta Vasilescu, a angajat-o, în cadrul instituției, pe fina lui Victor Ponta, Ioana Cazacu, doctor în filosofie la Baia Mare, dar și pe soţia ministrului de Finanțe Ionuţ Misa şi pe un fost angajat al Direcției Generale de Protecției Internă, serviciul secret al Ministerului de Interne.

Ioana Cazacu, fost secretar de stat şi fost director al Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, va conduce una dintre cele mai importante direcţii din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, cea pentru Protecția Consumatorului. 

Fina lui Victor Pontae va încasa în jur de 30.000 de lei pe lună din nouă poziţie și îl înlocuieşte pe Calin Rangu, cel care a restructurat din temelii entitatea, aşa cum arată şi cifrele citate de Profit. În perioada în care acesta a fost director, numărul petiţiilor înregistrate la ASF a scăzut de la 20.000 la circa 8.000 pe an, mai ales pe fondul rezolvării amiabile a confliectelor.

Pe de altă parte, printre consilierii prim-vicepresedintelui ASF se mai numără şi Monica Misa, soţia ministrului Finanţelor, Ionuţ Misa.

Tot în ASF lucrează şi actuala soţie a lui Ovidiu Wlassopol, potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul instituţiei. De asemenea, împreună cu Ioana Cazacu, care până la numirea în fruntea direcţiei pentru protecţia consumatorului este consilier personal al lui Wlassopol, a ajuns la ASF şi un fost ofiţer al serviciului secret al Ministerului de Interne, Daniel Gabi Asanica, fără experienţă în mediul privat sau în zona financiară, mai scrie Profit.ro.

Sursele citate spun că nu toţi membrii consiliului ASF sunt mulţumiţi de măsurile luate de Wlassopol, mai ales că experienţa fostului soț al Liei Olguța Vasilescu este limitată în special în ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, cea mai importantă dintre cele trei pieţe supravegheate de ASF.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă