14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăANIBI, pe urma averilor corupților și evazioniștilor

ANIBI, pe urma averilor corupților și evazioniștilor

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a prezentat, ieri, în prezența premierului Victor Ponta, principalele coordonate ale viitoarei structuri care se va ocupa de recuperarea prejudiciilor din dosarele penale. Intitulată Agenția Națională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate (ANIBI), instituția va avea 30 de angajați și va funcționa în subordinea Ministerul Justiției. Șeful Agenției va fi propus de MJ, iar adjunctul acestuia, de Ministerul Finanțelor.

Proiectul de lege de înființare a ANIBI, lansat în dezbatere publică, va fi trimis Parlamentului spre a fi dezbătut în regim de urgență. Potrivit premierului Ponta, dacă discuțiile în cele două Camere vor dura prea mult, nu este exclusă varianta adoptării prin ordonanță de urgență.

Șeful Executivului a declarat, ieri, că totalul creanțelor în urma hotărârilor judecătorești de natură penală ar fi de 3,2 miliarde lei, din care 2,5 miliarde lei doar la nivelul anului 2014. În opinia premierului, printre problemele care au împiedicat ANAF să recupereze prejudiciile s-ar număra transmiterea cu întârziere a hotărârilor judecătorești (chiar și la 4-6 ani de la anunțarea verdictului), timp în care condamnații și-ar înstrăina averile.

O altă problemă ar fi durata mare a proceselor, ceea ce ar atrage devalorizarea bunurilor sechestrate. O soluție pentru remedierea acestei probleme ar fi ca bunul sechestrat să fie valorificat imediat, iar suma rezultată să fie păstrată, urmând ca la finalul procesului ori să fie confiscată, ori returnată proprietarului. 

Cele mai citite

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă