Institutul Național de Statistică vine cu explicații: Creșterea economică de 5,7 la sută este contestată din necunoaștere

de Mihai Diac

Institutul Național de Statistică vine cu explicații: Creșterea economică de 5,7 la sută este contestată din necunoaștere

Datele prezentate de Institutul Național de Statistică (INS), care indică o creștere economică a României de 5,7 la sută în primele trei luni ale anului 2017, sunt contestate doar din necunoaştere, a declarat, joi, Ilie Dumitrescu, directorul cabinetului preşedintelui INS, citat de News.ro.

Datele statistice din anii anteriori au indicat o accelerare a creşterii economice, iar statistica este independentă de factorii politici şi este obligată mereu să demonstreze datele publicate, a subliniat Ilie Dumitrescu.

Economia României a crescut în primul trimestru al anului 2017 cu 5,7 procente pe serie brută şi cu 5,6 procente pe serie ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate de INS.


Citește și: Reversul dezvoltării pe model latino-american. Guvernul se împăunează cu o creștere economică artificială

Primele estimări ale INS indică o creștere economică peste așteptări în primul trimestru al anului. Rezultatul este însă bazat pe susținerea artificială a consumului și fără acoperire într-o dezvoltare reală a economiei.

Ulterior publicării acestor date, mai mulţi specialiști, inclusiv din cadrul unor mari bănci, s-au arătat sceptici față de aceste rezultate economice.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate