16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăVolksbank, ofertă limitată pentru conversia creditelor în franci elveţieni

Volksbank, ofertă limitată pentru conversia creditelor în franci elveţieni

Volksbank a programat peste 80% dintre clienţii cu credite în franci elveţieni pentru prezentarea ofertei de conversie a creditelor din CHF în lei sau euro, a declarat Andrei Dudoiu, director general al băncii, citat de Mediafax

“Am început să semnăm contractele de conversie de câteva zile, pentru că abia au trecut 15 zile de primele prezentări de ofertă. Cred că vârful de semnare va fi atins în iunie”, a afirmat Dudoiu, prezent la o conferinţă organizată la BNR.

Ofertă limitată

Oferta Băncii Transilvania, proprietarul Volksbank, pentru clienţii cu credite în CHF este valabilă în perioada 4 mai – 31 iulie, care constă în returnarea comisioanelor de risc/administrare, la care se adaugă o reducere de 22,5%.

De ofertă pot beneficia aproximativ 18.300 de persoane, în peste 100 dintre sediile Volksbank la nivel naţional. Au prioritate clienţii care au rămas buni platnici, pentru acceptarea ofertei de conversie având la dispoziţie minim 15 zile, iar programarea pentru semnarea documentelor se face după consimţământul clientului.

Citeşte şi: Propunerile BNR pentru criza francului elvețian

Dudoiu a precizat că, pentru clienţii care au întârzieri la plată sau restanţe mai consistente, condiţia pentru oferta de conversie este de a reveni la zi cu plăţile sau discount-ul aplicat poate echivala cu acoperirea restanţelor.

“Oferta băncii este standard, dar se poate aplica diferenţiat în funcţie de situaţiile întâlnite”, a spus directorul general al Volksbank, desemnat de Banca Transilvania să se ocupe de gestionarea conversiei portofoliului de franci elveţieni şi a fuziunii dintre cele două instituţii financiare.

Clienţii pot merge în unităţile Volksbank pentru conversia creditelor lunea, miercurea şi vinerea în intervalul 9:00-17:00, iar marţea şi joia până la ora 19:00. Echipa mixtă BT-Volksbank le prezintă oferta în detaliu, respectiv totalul reducerilor, soldul creditului în urma aplicării reducerilor, noua sumă lunară de plată şi etapele care trebuie urmate astfel încât un client al Volksbank să devină client al Băncii Transilvania.

Volksbank nu mai calculează şi nu mai percepe, de la 8 aprilie, comision de risc sau administrare, iar până la 17 mai clienţii au beneficiat de cursul de schimb CHF-leu îngheţat la nivelul de la sfârşitul anului trecut.

Citeşte şi: Soluție de avarie în criza francului elveţian: Planul de redresare a debitorului

După finalizarea perioadei de valabilitate a ofertei de conversie a creditelor în CHF, dar până la sfârşitul acestui an, va fi returnat comisionul de risc achitat şi nerecuperat de clienţii cu credite denominate în alte monede decât franci elveţieni din portofoliul existent al Volksbank, prin diminuarea corespunzătoare a soldului creditelor, decizie cu impact asupra a circa 15.000 de clienţi.

Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă