25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Biriș: PSD propune un mutant, o cotă unică mică și complicarea administrării...

Biriș: PSD propune un mutant, o cotă unică mică și complicarea administrării impozitului la nivel mai ridicat

PSD propune un mutant, respectiv o cotă unică la un nivel foarte mic, dar și complicarea administrării impozitului la un nivel mai ridicat decât cel de pe vremea cotelor progresive, a declarat, pentru AGERPRES, Gabriel Biriș, partener Biriș Goran și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), conform Agerpres.

''Reducerea de impozit (0/10%) din programul de guvernare nu e impozit progresiv. Este tot cotă unică, deducerea fiind mai mare. De fapt — cred că ce propune PSD cu cota de 10% ar fi cu adevărat cotă unică, așa cum a fost ea definită de Milton Friedman în monumentala sa lucrare 'Capitalism și Libertate'.

Problema e ca PSD propune un mutant: cotă unică (10%) la un nivel foarte mic, dar și complicarea administrării impozitului la un nivel chiar mai ridicat decât cel pe care îl aveam pe vremea cotelor progresive de până la 40%'', a spus Biriș.

În ceea ce privește informațiile potrivit cărora Ministerul Finanțelor ar putea impozita munca part-time la nivelul unui salariu minim brut, Gabriel Biriș consideră că aceasta este o greșeală în condițiile în care se pleacă de la concepția greșită că "toți sunt hoți". '

'E o greșeală care pleacă de la concepția greșită că toți sunt hoți… Nu înțeleg de ce unii nu pot să învețe din propriile greșeli. Au mai făcut chestia asta (cu cei cu venituri ocazionale sau cu cei fără venituri, la CASS) și nu a funcționat'', a mai spus sursa citată.

De asemenea, referitor al o eventuală impozitare a pachetelor de credite neperformante ale băncilor la valoarea inițială, Biriș consideră că va crește costul creditului. ''Va crește costul creditului. În plus, s-a mai încercat o chestiune similară în trecut și ne-am trezit cu infringement'', a precizat Gabriel Biriș.

Pe de altă parte, reprezentantul Biriș Goran a vorbit și despre capacitățile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), arătând, pe de-o parte, că instituția nu are cum să își facă treaba cu instrumentele din dotare și, pe de altă parte, că nimeni nu are interes să modernizeze Fiscul.

''Nu își face treaba și nici nu are cum să își facă treaba cu instrumentele pe care le are, nici în ceea ce privește companiile mari, nici în ceea ce privește companiile mici. Nimeni nu a avut însă interesul să modernizeze această instituție vitală a statului. Dimpotrivă…'', a subliniat Biriș.

Ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a declarat recent că se lucrează la impozitul pe gospodărie iar până la jumătatea acestei luni va fi prezentat un proiect de modificare a Codului fiscal care va include și acest impozit.

''Până la jumătatea lunii iunie noi vom prezenta un proiect nu numai cu impozitul pe gospodărie, ci unul de modificare a Codului Fiscal în întregul său. Nu am fost de acord să i se spună impozit pe gospodărie. Este vorba de un impozit pe venit care se gestionează prin globalizare și cu declararea pe gospodărie. Sistemul poate fi îmbunătățit consistent față de varianta cu care am plecat noi inițial", a spus Ștefan.

Potrivit acestuia, în prezent sunt constrângeri din punct de vedere al sistemului informatic al ANAF de a implementa imediat un astfel de sistem. "De aceea, se întrevede un orizont de implementare de 2 — 3 ani. Am ajuns la concluzia că ceea ce ar fi trebuit să facă acei consultanți fiscali se poate rezolva folosind resursele informatice care astăzi se găsesc în diverse instituții ale statului, dacă noi suntem în stare să le integrăm într-o aplicație informatică, care să rezolve. Aceasta este o soluție mai ieftină, mai bună. Noi vom pune la dispoziție un mecanism online de plată a impozitelor și taxelor. Se pune problema dacă toți cetățenii vor avea abilitățile necesare", a explicat Viorel Ștefan.

El a precizat că impozitul pe gospodărie va fi implementat în trei etape, prima începând de la 1 ianuarie 2018. "Va însemna globalizarea în 2019 în mai a veniturilor, fără a se elimina reținerea la sursă a celor de natură salarială", a mai arătat ministrul.

Cele mai citite

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...
Ultima oră
Pe aceeași temă