Industria auto din Maroc, în plin avânt. Statul african anunță investiții de 1,2 mld. de euro

Statul marocan a anunțat semnarea a 26 de convenții cu companii producătoare de componente auto, promisiunile fiind ca acestea vor investi în total 1,2 miliarde euro și vor crea peste 11.500 de locuri de muncă.

Iulian Budușan 0 comentarii

Statul marocan a anunțat semnarea a 26 de convenții cu companii producătoare de componente auto, promisiunile fiind că acestea vor investi în total 1,2 miliarde euro și vor crea peste 11.500 de locuri de muncă. În Maroc, la Tanger, se află cea mai mare uzina auto din Africa, unde sunt produse și modele Dacia, iar în 2019 se va deschide și uzina Peugeot-Citroen. Sâmbătă, constructorul chinez BYD a anunțat că ar vrea să construiască o uzină de mașini electrice, lângă Tanger.

Marocul are 34 de milioane de locuitori și are ambiția să devină un stat cu un cuvânt greu de spus în industria auto, obiectivul fiind să fie produse, în 2020, peste un milion de vehicule pe an. Producția Renault se va apropia anul acesta de 400.000 vehicule la cele două uzine.

Companiile care vor deschide uzine de componete sunt din Franța, Spania, Japonia și SUA, iar AFP notează că Renault a semnat șase acorduri, iar PSA, 13. Compania Valeo a semnat cinci acorduri, iar alte două sunt din domeniul cablajelor.

Renault are, la Tanger o uzină care a ajuns la un număr de 7.000 de angajați și unde s-a investit peste un miliard de euro. PSA va deschide în 2019 o uzină unde va produce 90.000 de mașini pe an, iar în portul Tanger se investește masiv, pentru a intra în topul primelor 20 cele mai mari din lume.

În 2003, regele Mohamed VI a anunțat un plan uriaș de industrializare și modernizare a regiunii din jurul orașului Tanger, care este ajutat și de o poziție geografică extraordinară, fiind la doar 15 km de Spania și foarte aproape de Gibraltar, un punct cheie al navigației globale, cu 100.000 de nave ce trec prin acea zonă în fiecare an.

Planul de opt miliarde de euro și-a propus să industrializeze zona din jurul Tangerului și mai ales să creeze zeci de mii de locuri de muncă. Autoritațile au construit rapid zeci de kilometri de autostradă, zeci de kilometri de cale ferată și au anunțat investiții uriașe în port, creând și câteva zone comerciale libere de taxe.

Comentarii

Loading...
loading...