15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieMutări de direcție. Mizele schimbării de la vârful OMV Petrom

Mutări de direcție. Mizele schimbării de la vârful OMV Petrom

Pentru prima dată de la înfințarea Petrom, în 1997, compania care asigură aproximativ 40% din cererea de țiței, gaze și carburanți din România va fi condusă de un manager străin. Marți, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis să o înlocuiască pe Mariana Gheorghe din funcțiile de director general executiv (CEO) al companiei și de președinte al Directoratului, deși mandatul ei expira în aprilie 2019.

În locul ei a fost numită scoțianca Christina Verchere, adusă de la divizia asiatică a British Petroleum, colosul britanic de la care au fost foarte mulți oameni disponibilizați după explozia platformei petroliere Deepwater Horizon operate în Golful Mexic. Mariana Gheorghe își încetează astfel o perioadă de 12 ani petrecută în fruntea companiei românești, în timpul căreia a dezvoltat parteneriate strategice cu companii americane ca ExxonMobil, Hunt Oil sau General Electric. Ea va rămâne în boardul băncii ING. Acum, însă, OMV ar putea încerca o reorientare a companiei către Gazprom, spun voci din sector. În plus, și Lăcrămioara Diaconu-Pințea, singurul român care a mai rămas în Directoratul OMV Petrom, responsabilă în prezent de activitatea de prelucrare a gazelor, va fi înlăturată cât de curând, în locul ei fiind propus un austriac, ne-au declarat surse de încredere.

Românul a pierdut la limită

Potrivit informațiilor „RL”, doi finaliști rămăseseră în cursa pentru postul de CEO la OMV Petrom, în locul Marianei Gheorghe, românul Gabriel Selischi și scoțianca Christina Verchere, însă austriecii au preferat-o pe cea din urmă. Pe lista de zece finaliști s-a mai aflat și Cristi Secoșan, un manager care a mai lucrat la Petrom. Statul, care încă deține 20% din acțiunile companiei prin Ministerul Energiei, ori nu a vrut, ori nu a putut să impună politic alegerea candidatului român. Din cei nouă membri ai Consiliului de Supraveghere al companiei, statul român e reprezentat de doi membri: Sevil Shhaideh și Radu-Spiridon Cojocaru, ambii fără experiență în domeniul petrolier. Gabriel Selischi a fost responsabil de divizia de Upstream (explorare și producție) la OMV Petrom și despre el se spunea că a fost pregătit să preia locul Marianei Gheorghe, însă în 2016 austriecii au decis să îl transfere la o divizie a OMV din Noua Zeelandă.

OMV, în noiembrie: Nu comentăm zvonuri

Informații despre schimbarea iminentă a Marianei Gheorghe au început să circule încă de la începutul lunii noiembrie, după ce OMV a angajat o companie internațională de recrutare pentru a propune un înlocuitor. Atunci, „România liberă” a cerut grupului OMV Austria un punct de vedere în acest sens, iar austriecii nu au confirmat informația, dar nici nu au negat-o: „Mandatul curent al Marianei Gheorghe de CEO și președinte al Directoratului OMV Petrom durează până în aprilie 2019. Vă rog sa rețineți că, în general, noi nu comentăm zvonuri”, ne-au răspuns reprezentanții companiei de la Viena.

Marea Neagră, „regina” pe tabla de șah

Înlocuirea șefei OMV Petrom vine într-un context de o importanță crucială pentru viitorul energetic al României, fiindcă anul acesta compania trebuie să ia decizia finală de investiții în exploatarea uriașelor zăcăminte de hidrocarburi din Marea Neagră, descoperite împreună cu ExxonMobil. „Peste cinci ani, Petrom va fi o companie integrată ce îşi va asigura resursele necesare de petrol şi gaze şi care va contribui la securitatea energetică a ţării. În a doua jumătate a anului viitor (2018 – n.r.) vom lua decizia privind o posibilă investiţie de câteva miliarde de euro în următorii 4-5 ani pentru proiectul Neptun Deep din Marea Neagră”, declara, într-un interviu acordat agenției News.ro, Mariana Gheorghe, spre finele anului trecut.

Parteneriatul cu americanii a fost încheiat în 2008, când Exxon a preluat jumătate din participația la perimetrul de apă adâncă XIX Neptun Deep. Despre rezervele de hidrocarburi din Marea Neagră, în ansamblul ei, neamțul Bruno Siefken, care a fost directorul de producție la Petrom până în 2008, când a fost dat afară și a trecut la Upetrom Group deținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu, spunea în 2009 următoarele: „Marea Neagră ar putea deveni o altă Mare a Nordului din punct de vedere al bogățiilor petroliere. Nu este nici o problemă dacă rezervele uriașe ale Mării Negre vor fi exploatate, ci când se va realiza acest lucru“. Și compania rusă Lukoil a concesionat două perimetre în zona de mare adâncime din Marea Neagră, Rapsodia și Trident, însă despre planurile lor nu se mai știe nimic.

Șeful OMV Austria, fost angajat al rușilor

Rămâne de văzut care va fi strategia OMV Petrom sub conducerea Christinei Verchere, dar se anunță schimbări importante. Într-o întrevedere care a avut loc tot acum două zile cu președintele României, Klaus Iohannis, Rainer Seele, CEO-ul OMV Austria, a anunțat că strategia de dezvoltare prevede o „creştere a gradului de internaţionalizare” a companiei. Deocamdată nu se știe dacă asta va presupune întărirea relațiilor cu Gazprom, de care Seele este legat.  

Rainer Seele a preluat conducerea grupului OMV și, implicit, a Consiliului de Supraveghere al subsidiarei românești, în 2015. Anterior lucrase la Wintershall, unul dintre cei doi mari importatori de gaze rusești în România, care, de pildă, numai în 2003, când îl avea pe Seele în Consiliul de Administrație, derulase afaceri pe piața românească în valoare de 400-500 milioane de euro din vânzarea de gaze. Totodată, Seele a fost președinte la compania Wingas, un joint- venture între Wintershall și Gazprom. „Ca președinte al Wingas din 2002, el era, înainte de orice, responsabil de a atrage atenția publicului asupra importanței cooperării cu Rusia pentru aprovizionarea cu gaze a Europei”, anunța grupul OMV la momentul numirii sale ca CEO, în martie 2015.

Relații strânse între OMV și Gazprom

Numirea unui fost angajat al Gazprom în fruntea OMV a alimentat și mai mult suspiciunile privind influenţa rusă în jurul acţionariatului companiei austriece, care oricum are relații comerciale strânse cu grupul rus. În 2007, când OMV a încercat o preluare ostilă a grupului petrolier ungar MOL, acesta din urmă a acuzat OMV că nu e decât o acoperire pentru interesele rusești. De altfel, doi ani mai târziu, după ce a eșuat în preluarea MOL, grupul austriac și-a vândut participația deținută la compania petrolieră ungară către rușii de la Surgutneftegas.

În 2007, Traian Băsescu, când era președintele României, avansa suspiciunea că în spatele companiei austriece s-ar afla interese rusești. „Declarațiile consilierului economic al Ambasadei Rusiei, că Gazprom cumpără masiv acțiuni OMV, sunt o realitate. Asta este problema pe care o văd din punct de vedere politic. Am întrebat în CSAT dacă s-a analizat acționariatul, în condițiile în care statul austriac deține cele 31% din OMV. Nimeni dintre cei care au participat la privatizare nu a fost în stare să-mi dea un răspuns. Asta este problema”, a spus Basescu atunci, într-un interviu. Relevant mai este și faptul că Wolfgang Ruttenstorfer, care între 2002 și 2011 a condus OMV Austria și deci indirect și grupul Petrom, a fost cooptat apoi de compania petrolieră sârbă NIS, controlată de Gazprom Neft, unde figurează și acum în echipa de conducere.

Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă