16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieRomânia a cheltuit doar 1,1% din banii europeni pe exerciţiul 2014-2020

România a cheltuit doar 1,1% din banii europeni pe exerciţiul 2014-2020

Cea mai mare parte a sumei cheltuite a fost prin Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv 241,9 milioane euro.

Țările care au cheltuit mai puțin decât România din fondurile structurale și de investiții sunt Austria, cu 0,3%, și Irlanda, cu 0,9%. Conform datelor Comisiei Europene, pe primul loc ca procent de cheltuieli din suma totală alocată se află Portugalia — cu 10,9%, Lituania — cu 9,1% și Estonia — cu 8,4%.

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, a declarat recent, la Oradea, că în 2023 România va fi dată drept exemplu în ceea ce privește absorbția fondurilor europene și a apreciat că procentul perioadei 2007-2013, de 88-89%, “nu este unul rău”.

Reprezentantul Guvernului s-a referit la o întâlnire recentă cu toți miniștrii fondurilor europene din UE, pentru perioada 2014-2020, unde, afirma el, “20 din 27 de state membre s-au plâns de același lucru: de birocrație, de audit, de proceduri greoaie în implementarea fondurilor europene”.

“Există o bază de date online care reflectă absorbția la zi. Și o să vedeți că România ocupă, în acest moment, în ceea ce privește fondurile de coeziune un loc 19 sau 20, din 27 și că diferențele dintre toate statele membre, din graficul actualizat, nu sunt mai mari de 200-300 de milioane de euro.

Dacă vrem să fim corecți și onești, haideți să ne raportăm la date oficiale. Nu consider că România este — așa cum se vehiculează — cu mult în urma celorlalte state europene. Într-adevăr avem probleme față de alte state membre în implementarea proiectelor de infrastructură, fie că vorbim de achiziții, de contestații, de fraude.

Dar în acest moment, datorită procedurilor impuse de UE, toate statele membre se află într-o poziție, să spunem, mai sus sau mai jos, dar nu cu o diferență semnificativă. Adică sunt state membre mult mai puternice decât România, cu experiență de zeci de ani în UE, dar care sunt după noi în ceea ce privește absorbția de fonduri europene.

Sunt convins că la sfârșitul acestui an, România va fi undeva la jumătatea clasamentului. (…) Împreună, sunt convins că vom reuși ca în 2023 România să fie dată drept exemplu în ceea ce privește absorbția fondurilor europene”, a declarat ministrul Marius Nica.

Cele mai citite

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă