14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieRomânia a importat produse lactate şi ouă de 84,8 milioane de euro

România a importat produse lactate şi ouă de 84,8 milioane de euro

Deşi exporturile de produse lactate şi ouă au înregistrat un avans considerabil în ianuarie şi februarie 2018, valoarea consemnată a fost de aproape patru ori mai mică decât cea a importurilor de astfel de produse. Astfel, deficitul comercial pe acest segment se ridică la 63,4 milioane de euro.

Anul trecut, România a importat o cantitate de lapte brut de 131.315 tone, în creştere cu 0,9% (1.130 tone) faţă de anul 2016 şi a colectat o cantitate de lapte de vacă de la exploataţiile agricole de 1,028 milioane de tone, cu 8% (1,02 tone) mai mult faţă de anul precedent, conform datelor INS, scrie Agerpres.

Producţia totală de produse lactate a fost de 670.519 tone în 2017, mai mare cu aproape 4% faţă de 2016, pe acest segment intrând laptele de consum, smântâna, lapte acidulat (iaurturi, etc), untul şi brânzeturile de orice fel.

Datele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) arată că în anul 2017, importul total de ouă de consum a fost de 163,12 milioane de ouă, cu 39,22 milioane de ouă mai mic decât în anul 2016.

Pe de altă parte, exportul total de ouă de consum, în anul 2017, a depăşit 158,37 milioane de bucăţi, fiind cu 44,15 milioane mai mare decât în anul anterior.

Producţia anuală de ouă din sistemul industrial se ridică, în medie, la circa 1,36 de miliarde de bucăţi.

În primele două luni din 2018, exporturile FOB au însumat 10,88 miliarde euro şi au crescut cu 11,6% comparativ cu perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, iar importurile CIF au însumat 12,539 miliarde euro, în creştere cu 13,9%.

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă