15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieTeodorovici: Nu am datorii la stat

Teodorovici: Nu am datorii la stat

“Nu am datorii la stat. Eu, ca persoană fizică, nu fac oprire la sursă. Nu fac obiectul acestei legi, nu am datorii la stat. Proiectul de lege se adresează acelor situaţii unde se fac opriri la sursă. Sunt în anexe la lege 12 astfel de situaţii”, a arătat Teodorovici la Parlament.

Reţinerea şi neplata la timp a impozitelor şi contribuţiilor la bugetul de stat se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 6 ani, prevede o propunere legislativă iniţiată de ministrul Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici, şi depusă la Parlament.

Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prevede că este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani “reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în lege.

Printre taxele enumerate într-o anexă a legii se numără: “impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoana juridică română; impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă; impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală; impozitul pe venitul din salarii şi asimilate salariilor; impozitul pe veniturile din arendă; impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi; impozitul pe veniturile sub forma de dividende; impozitul pe veniturile din pensii; contribuţia de asigurări sociale; contribuţia de asigurări sociale de sănătate; impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi; impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; contribuţia la Fondul pentru mediu”.

Cele mai citite

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă