12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieTeodorovici vrea un pact pe agricultură asumat în faţa fermierilor

Teodorovici vrea un pact pe agricultură asumat în faţa fermierilor

“Ce-ar fi să declarăm cu toţii anul 2020 anul agriculturii şi zootehniei româneşti, dar nu numai ca producţie, ci pe tot ceea ce face statul român, alte măsuri de simplificare (…) astfel ca toţi cei care au talent, au această tragere de inimă să poată face în continuare ceea ce fac şi să fie de către stat stimulaţi ca să trimitem nu doar şase produse la UE să fie recunoscute ca produse româneşti tradiţionale, şase este infim. Este un pas mare înainte, dar trebuie să simplificăm tot ce ţine din partea statului ca să încurajăm trimiterea asta de dosare la Comisia Europeană pentru a fi recunoscute cât mai multe produse româneşti ca fiind tradiţionale. Avem mult de muncă, se poate face foarte mult până la final de an, astfel încât 2020 să fie anul agriculturii româneşti, nu doar la producţie, ci la orice, la irigaţii, la simplificare, la facilităţi fiscale, cost de finanţare redus”, a spus Teodorovici, în faţa miilor de fermieri prezenţi la Romexpo.

El a propus un pact pe agricultură, redactat de ministrul Petre Daea, cu câteva elemente esenţiale.

“Suntem cu toţii de acord, facem un fel de pact pe agricultură – poate domnul ministru îl şi redactează cu câteva elemente esenţiale – pe care ni-l asumăm în faţa dvs., pentru a fi siguri că vom fi scoşi la tablă şi vom lua nota 10”, a adăugat şeful de la Finanţe.

La rândul său, ministrul Agriculturii a precizat că între el şi Teodorovici a existat “o colaborare perfectă” pentru sprijinirea fermierilor.

“Între ministrul Agriculturii şi ministrul Finanţelor a fost o colaborare perfectă, perfectă pentru sprijinul dvs. şi aşa va fi şi de aici încolo, iar planul pentru anul agriculturii româneşti în 2020 îl gândim împreună şi îi dăm drumul cu sprijinul dvs., în aşa fel încât să ne bucurăm împreună”, a declarat Petre Daea.

“Forumul Agricultorilor – bilanţ şi perspective”, eveniment organizat de Ministerul Agriculturii, împreună cu Casa de Comerţ Unirea şi Confederaţia Meridian, a avut loc miercuri la Romexpo, unde, potrivit organizatorilor, au venit în jur de 11.000 de fermieri din toate colţurile ţării.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă