15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieTermenul limită pentru depunerea Declarației 600 ar putea fi devansat

Termenul limită pentru depunerea Declarației 600 ar putea fi devansat

Termenul pentru depunerea contribuţiei era 31 ianuarie, iar acesta a fost amânat, potrivit surselor Economica.net. Declaraţia ar putea fi modificată, iar plafonul de 1.900 de lei lună (22.800 de lei pe an) ar putea fi ridicat astfel că mai puţine persoane ar putea fi obligate să depună fomularul 600 la ANAF.

Declarația 600 trebuie depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care, în 2017, au obținut venituri din activități independente, chirii, drepturi de autor, din agricultură, echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an, indiferent dacă au obţinut şi venituri de natură salarială.

Ei vor plăti CAS de 25% şi CASS de 10%, dar baza de calcul aleasă poate fi salariul minim brut pe economie, nu tot venitul realizat. Contribuţiile totale ar fi urmat să fie astfel de circa 8.000 de lei pe an, plătibile în patru tranşe trimestriale, la finalul ultimei luni a primului trimestru.

Cine obţine venituri mai mici, nu este obligat să depună declaraţia şi nici să plătească aceste contribuţii.

În cursul acestei dimineţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea a avut o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, pe tema declaraţiei 600.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă