12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieVom avea deficit de 3,6 la sută din PIB în anul 2020,...

Vom avea deficit de 3,6 la sută din PIB în anul 2020, anunță premierul Orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat că, pentru anul 2020, Executivul îşi propune un deficit de 3,6 din PIB, iar pentru anul 2021 este proiectat un deficit de 3,34 la sută.

Pentru anul 2022 este planificat un deficit bugetar sub 3,5 la sută, a precizat premierul Orban.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O fostă câștigătoare de la „Vocea României”, mărturie dureroasă despre experiența nașterii: „A fost foarte traumatizantă. Cadrele medicale înjurau, vorbeau foarte urât!”

Cristina Bălan, artista care în 2015 a câștigat marele trofeu la „Vocea României", a povestit experiența traumatizantă pe care a trăit-o în urmă cu...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Aproape 100 de blocuri din București rămân fără apă caldă până duminică

O veste cum nu se poate mai proastă pentru unii locuitori ai Capitalei, în contextul în care afară s-a răcit vremea. O avarie lasă...
Ultima oră
Pe aceeași temă