Academicianul Eugen Simion a acceptat funcția de ambasador al culturii și identității naționale în cadrul Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), a anunțat, marți, Alexandru Cumpănașu, președintele CNMR.
Eugen Simion este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar și membru titular al Academiei Române.
Între anii 1998 – 2006, Eugen Simion a fost președintele Academiei Române.
Eugen Simion a debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”.
După absolvirea facultății, Eugen Simion a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”. Între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. A funcționat apoi, între anii 1970-1973, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris – IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974). Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București.
În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici. Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, Eugen Simion ține o rubrică permanentă în revista „Cultura”.
Academicianul Eugen Simion este președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.