25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalAlertă la Zurich, doi oameni au fost împușcați în fața unei bănci

Alertă la Zurich, doi oameni au fost împușcați în fața unei bănci

UPDATE: Atacul a avut loc în jurul orei locale 14.30, în faţa unei unităţi bancare aflate lângă gara centrală din Zürich.

Poliţia din Zurich susţine că situaţia este sub control acum şi că nu mai există niciun pericol.

Forţele de ordine au precizat că au fost găsite două victime împuşcate. Una dintre ele era decedată, iar cealaltă a murit la scurt timp după ce au ajuns echipajele de Poliţie.

Martorii spun că s-a tras de cel puţin patru sau cinci ori.

Imaginile din presa elveţiană arată două persoane decedate aflate pe asfalt, iar un pistol poate fi văzut aproape de mâna uneia dintre victime.

Încă nu se cunoaşte motivul atacului, iar Poliţia este în continuare prezentă la locul faptei, potrivit news.ro.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Tapetul din living: Sfaturi utile pentru alegere și îngrijire

Livingul este spațiul în care petrecem o bună parte din timpul liber de acasă, fie că o facem pentru a ne relaxa sau pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă